Printr-un comunicat de presă remis, ieri, redacţiilor orădene, Serviciul Comunicare, Imagine şi Mass-media din cadrul Primăriei Oradea încearcă să acrediteze ideea că, în chestiunea retrocedării imobilului în care îşi desfăşoară activitatea Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", muncipalitatea nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. Că lucrurile nu stau aşa, o dovedeşte chiar comunicatul în cauză, în care se precizează negru pe alb că "Primăria Oradea (...) aşteaptă din partea tuturor autorităţilor decizionale abilitate o analiză atentă a cererii de retrocedare a unui bun emblematic pentru comunitatea locală cu valoare de circa 10 milioane de dolari". Păi de ce stă Primăria cu mâinile în sân şi de ce să nu sesizeze chiar "autorităţile decizionale abilitate" în legătură cu "argumentele istorice şi juridice" care demonstrează că Judecătoria Urbană Oradea, prin încheierea din 22.08.1936, a dispus rectificarea în CF Oradea nr. 3159, la punctul B.1, înscriind ca proprietar Statul Român? Ori în legătură cu faptul că Ministerul Cultelor şi Artelor din Romania a anulat prin decizia 220241 din 18.12.1936 personalitatea juridică a Ordinului Premonstratens, decizie publicată în M.O. Nr. 300 din 28.12.1936 la pagina 11.180? Sau că, prin încheierea nr. 70 din 20.02.1937, recursul înaintat de Ordinul Premonstratens la secţia a II-a a Tribunalului Jud. Bihor în cadrul Dosarului 2428 a fost respins, această decizie rămânând definitivă? Se supără cumva grupul de interese UDMR din legislativul local şi se sparge cârdăşia politică PD-UDMR? Sau poate că, la adăpostul acestei cârdăşii, deşi era în cunoştinţă de cauză cu "argumentele istorice şi juridice" care pledează împotriva retrocedării clădirilor în care funcţionează CN "Mihai Eminescu", muncipalitatea n-a catadicsit să mişte un deget pentru a demonta falsul unui înscris CF, care acredita ideea că imobilul ar fi fost naţionalizat în 1948, deşi figura, şi în 1937, şi în 1946, cu unic proprietar Statul Român. Ar mai fi interesant de aflat dacă, tot la indicaţiile aceluiaşi grup de interese UDMR, căruia i se subordonează orbeşte, executivul local a tergiversat trecerea în domeniul public al municipiului Oradea a unor imobile ale Statului Român aparţinând CN "Mihai Eminescu", favorizând, astfel, pretenţiile ilegitime ale Ordinului Premonstratens. Altminteri, degeaba se dă Serviciul Comunicare, Imagine şi Mass-media de ceasul morţii să anunţe că "Primăria Oradea este o instituţie interesată în mod nemijlocit patrimonial" în chestiunea "retrocedării unui bun emblematic pentru comunitatea locală, în valoare de circa 10 milioane de dolari", dacă totul nu se rezumă decât la un demers declarativ, publicitar şi electoral şi nu se suflă o vorbă despre oportunitatea introducerii pe ordinea de zi a proximei şedinţe de Consiliu Local a proiectului de hotărâre iniţiat de doamna consilier Silvia Suciu, care ar putea restabili legalitatea şi ar împiedica un jaf imobiliar de proporţii...