Modalităţile de cotizare realizate în sistemul asigurărilor pentru şomaj şi pentru stabilirea dreptului la indemnizaţia de şomaj vor fi simplificate, prin aprobarea unei Hotărîri adoptate, miercuri, de Guvern. Noile reglementări stabilesc că agenţiile pentru
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Deputaţii au adoptat Legea privind procedura insolvenţei
Deputaţii au adoptat, joi, pe articole, Legea privind procedura insolvenţei, votul final urmând să aibă loc în şedinţa în plen din 14 martie. Legea adoptată înlocuieşte prevederile legii 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului
- 10 Martie 2006
- Citeste
Vine vremea plantărilor în livezi
Până la clarificarea şi luarea unei decizii despre ce va mai rămâne şi ce va mai fi cu pepiniera Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Oradea, aici, deocamdată, există pregătit materialul săditor pomicol ce poate fi cumpărat fie de persoane fiz
- 10 Martie 2006
- Citeste
Dividendele de la PAMORA, ca aluatul fără drojdie
Dintre cei care s-au adresat cotidianului "Crişana" fac parte mai multe persoane din localităţile Câmpani, Oradea, Oşorhei şi Beiuş, interesate fie dacă sau nu SC Pamora SA Oradea acordă dividende acţionarilor săi, fie dacă şi cum pot să-şi valorifice a
- 10 Martie 2006
- Citeste
Vine vremea plantărilor în livezi
Până la clarificarea şi luarea unei decizii despre ce va mai rămâne şi ce va mai fi cu pepiniera Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Oradea, aici, deocamdată, există pregătit materialul săditor pomicol ce poate fi cumpărat fie de persoane fiz
- 10 Martie 2006
- Citeste
Minoritare în lume, dar majoritare în România
Mai mult de jumătate din populaţia României, respectiv 51,24 la sută, este alcătuită din femei, altfel spus, la fiecare o sută de femei revin 95 de bărbaţi. "Minoritare" la nivel mondial, femeile sunt majoritare în Europa, respectiv din cele peste 728 de milioane de loc
- 09 Martie 2006
- Citeste
8 martie a deschis porţile Penitenciarului
Şi cele 32 de deţinute din Penitenciarul de maximă Siguranţă Oradea au sărbătorit, ieri, Ziua Internaţională a Femeii. Cel mai inedit moment al zilei a fost pentru deţinute ieşirea la Teatru de Stat pentru Copii şi Tineret. De la ora 14.00, femeile din penitenciar
- 09 Martie 2006
- Citeste
Ziua femeii, sărbătorită la Colegiul Tehnic "Constantin Brâncuşi"
Cu toate că la Colegiul Tehnic "Constantin Brâncuşi" din Oradea sunt în desfăşurare o serie de manifestări dedicate împlinirii a 40 de ani de la înfiinţarea instituţiei şi a 130 de ani de la naşterea patronului spiritual al colegiului, ieri, majoritatea act
- 09 Martie 2006
- Citeste
Ziua femeii sărbătorită la Colegiul Tehnic "Constantin Brâncuşi"
Cu toate că la Colegiul Tehnic "Constantin Brâncuşi" din Oradea sunt în desfăşurare o serie de manifestări dedicate împlinirii a 40 de ani de la înfiinţate instituţiei şi a 130 de ani de la naşterea patronului spiritual al colegiului, ieri, majoritatea activit
- 09 Martie 2006
- Citeste
Spectacol artistic de Ziua Femeii
Liceul Teoretic „Ady Endre”, Partidul Conservator -filiala Bihor, în colaborare cu Uniunea Judeţeană a Femeilor, a organizat, la Liceul Teoretic „Ady Endre” din Oradea, un spectacol artistic dedicat zilei de 8 Martie - Ziua Internaţională a Femeii. Trei
- 09 Martie 2006
- Citeste


