Guvernul a stabilit, ieri, o serie de măsuri care au ca scop eliminarea formelor de discriminare directă sau indirectă între femei şi bărbaţi, precum şi instituţiile responsabile de aplicarea lor şi calendarul de implementare. Măsurile fac parte din Strategia naţională pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru perioada 2006 - 2009. În aceeaşi şedinţă a mai fost votat şi Planul general de acţiuni pentru implementarea acestei strategii. "În prezent, în România este esenţial ca femeilor să li se asigure în mod real egalitate de şanse privind accesul la educaţie, la formare profesională, în procesul de luare a deciziilor publice şi politice, pe piaţa forţei de muncă şi a salarizării", a afirmat Gheorghe Barbu, ministrul Muncii şi Solidarităţii. Strategia promovează principiul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, principiul nediscriminării, principiul recunoaşterii drepturilor persoanei şi al demnităţii acesteia şi are printre obiective facilitarea inserţiei pe piaţa muncii a femeilor aflate în situaţie sau risc de marginalizare, prin integrarea lor în programele de protecţie socială a familiei, avându-se în vedere inclusiv femeile de etnie romă, cele în vârstă şi cele fără educaţie. Un alt obiectiv al Strategiei este susţinerea măsurilor de prevenire şi combatere a traficului de femei, a violenţei de gen, prevenirea hărţuirii sexuale prin realizarea de programe de asistenţă şi protecţie a victimelor, precum şi anihilarea reţelelor de traficanţi. "Strategia este un antidot la acel stereotip care există în societatea românească, potrivit căruia locul femeii ar fi la cratiţă. Prin această Strategie, Guvernul permite femeii să promoveze şi să ocupe în societate locul pe care îl doreşte. Dacă vrea să aibă exclusiv o viaţă de familie, să aibă o viaţă de familie. Dacă vrea o carieră, poate să o aibă. Dacă vrea să le facă pe amândouă, poate să le facă pe amândouă. Poate inclusiv să ocupe funcţii de decizie în stat", a afirmat Oana Marinescu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, referindu-se la o prevedere a documentului prin care se doreşte stimularea participării echilibrate a femeilor şi bărbaţilor la toate nivelurile procesului decizional. Planul general de acţiuni prevede, pentru 2007, introducerea în legile electorale a unor prevederi care să faciliteze o mai mare participare a femeilor la luarea deciziei, responsabili pentru acestea fiind Autoritatea Electorală Centrală, Ministerul Administraţiei şi Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES).