După cum ne-au obișnuit cei de la Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș”, una dintre școlile bihorene fruntașe în ceea ce privește accesarea și implementarea proiectelor educaționale europene, și în acest an la unitatea de învățământ beiușeană menționată sunt în plină desfășurare câteva proiecte Erasmus+.
Titlurile zilei
-
„Thermal Energy in the Green Transition” - Program internațional, la final
Universitatea din Oradea a găzduit, în perioada 19-23 octombrie, programul internațional intensiv mixt „Thermal Energy in the Green Transition: Technologies, Integration, and Sustainability”, organizat de Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial în cadrul alianței universitare EU GREEN.
-
Inelul Metropolitan de Nord, contestat de o asociație civică - Probleme cu traseul
Asociaţia pentru apărarea dreptului la proprietate privată a transmis, în cursul zilei de miercuri, 28 octombrie, o adresă către Consiliul Judeţean Bihor în care solicită explicaţii cu privire la includerea, în caietul de sarcini pentru elaborarea studiului de fezabilitate a viitorului Inel Rutier Metropolitan de Nord, a unor repere de traseu (P3-P4) care presupun sacrificarea unor zone rezidențiale deja construite în cartierul Podgoria.
-
Timișoara: 8 locuri I la primul concurs - Micile dansatoare de la Nexis Dance au cucerit podiumul
Primul concurs în calitate de studio a adus rezultate remarcabile pentru micile dansatoare de la Nexis Dance Studio din Oradea. Participante la competiția TipTop Timișoara, tinerele artiste s-au întors acasă cu un palmares impresionant: 8 locuri I, un loc II, un loc III și o mențiune.
-
Cinci români au ajuns pe vârful Ama Dablam - Record pentru alpinismul românesc
Cinci alpiniști români, printre care și orădeanul David Eghedi, au ajuns luni, 26 octombrie, la ora 7.42 dimineața, ora Nepalului, pe vârful Ama Dablam, la 6.812 metri altitudine, într-o expediție organizată și ghidată de alpinistul și ghidul montan clujean Radu Albu.
-
Cercetător orădean implicat în salvarea celui mai rar pește din Europa - „Născut” pe vremea dinozaurilor
Conf. univ. dr. Ilie Telcean, de la Facultatea de Informatică și Științe a Universităţii din Oradea, lucrează de peste 25 de ani pentru salvarea aspretelui, un pește unic în lume.
-
Sesiuni de informare și instruire pentru asistenții personali - Peste 250 de participanți
Direcția de Asistență Socială Oradea a organizat, recent, două sesiuni de informare și instruire dedicate asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav, reunind, în sala mare a Primăriei Oradea, peste 250 de participanți.
LPS Bihorul, acţiune în Piața Unirii din Oradea - Au promovat sportul și donarea de sânge
Elevii și profesorii de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Bihorul au umplut miercuri, 18 mai, Piața Unirii de culoare. Cu ocazia Zilei Internaționale a Sportului, aceștia au ieșit să-și promoveze școala și donarea de sânge.
- 18 Mai 2022
- Citeste
Va fi pusă în funcțiune Stația de Tratare Mecanico-Biologică - Mai puține deșeuri la groapa de gunoi
Cantitatea de deșeuri din județul Bihor care va ajunge la groapa de gunoi va scădea semnificativ după punerea în funcțiune a Stației de Tratare Mecanico-Biologică (TMB).
- 18 Mai 2022
- Citeste
Muzeul Orașului Oradea, pe muzica anilor ‘70-‘80 - Petreceri de sfârșit de an școlar
Sala de expoziție permanentă „Discoteca anilor ‘70-‘80”, amenajată la Secția Muzeul Orașului Oradea, din cadrul Muzeul Țării Crișurilor, va putea găzdui, în perioada: 30 mai - 10 iunie 2022, petrecerile de sfârșit de an școlar, pe muzica anilor ‘70-‘80.
- 18 Mai 2022
- Citeste
Conferință internațională de anvergură la Oradea - Viitorul medicinei mondiale
Oradea va găzdui, în perioada 5-9 septembrie, unul din cele mai importante evenimente medicale din lume: Școala Internațională de Tehnologie Medicală SSIMA Re: Imagine Healthcare. Vor fi prezenți speakeri de la Harvard și Johns Hopkins, de la cele mai importante firme și spitale din lume, profesori de nivel mondial în cercetare medicală aplicată din SUA, Israel și Europa.
- 18 Mai 2022
- Citeste
Muzica finalului de secol XVIII, la Catedrala Romano-Catolică - Concert simfonic „Haydn & Dittersdorf”
Lucrări din clasicismul vienez, avându-i în prim-plan pe compozitorii austrieci Michael Haydn și Carl Ditters von Dittersdorf, vor fi prezentate joi seara, de la ora 19.00, la Catedrala Romano-Catolică din Oradea, în cadrul unui concert prezentat de Filarmonica de Stat Oradea.
- 18 Mai 2022
- Citeste
Pompierii militari bihoreni în concurs - Medalii de aur și argint
Pompierii militari bihoreni au obținut o medalie de aur și una de argint în cadrul „Campionatului Național de Atletism și Cros - Cupa Asociaţiei Sportive a Pompierilor din România”.
- 18 Mai 2022
- Citeste
Zece tenori din zece țări - „Muzică pentru viață”
Cetatea Oradea va găzdui pe data de 9 iulie o seară dedicată muzicii lirice italiene. Spectacolul, intitulat „Muzică pentru viață”, va fi organizat în scop caritabil, încasările obţinute urmând să fie folosite pentru susţinerea tratamentelor oncologice ale copiilor români la Spitalul Burlo Garofolo din Trieste.
- 18 Mai 2022
- Citeste
În cadrul Zilelor Muzeului Țării Crișurilor - Expoziție de plante medicinale
La Muzeul Țării Crișurilor a fost vernisată oficial marți, 17 mai, o expoziție de plante medicinale, care prezintă 25 de specii din colecța Secției de Științele Naturii a muzeului.
- 18 Mai 2022
- Citeste
DASO - Seminar privind economia socială
În virtutea bunei colaborări existente de-a lungul anilor între administrația publică locală și sectorul ONG, Direcția de Asistență Socială Oradea a găzduit miercuri, 18 mai, un eveniment la care au participat atât furnizori privaţi de servicii sociale, cât și reprezentanți ai instituțiilor din municipiu.
- 18 Mai 2022
- Citeste


