„Geometrician`s Views” continuă la Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș”
După cum ne-au obișnuit cei de la Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș”, una dintre școlile bihorene fruntașe în ceea ce privește accesarea și implementarea proiectelor educaționale europene, și în acest an la unitatea de învățământ beiușeană menționată sunt în plină desfășurare câteva proiecte Erasmus+.
Printre acestea se numără și „Geometrician’s Views” (Erasmus+, nr. 2020-1-FR01-KA227-SCH-095534). Având ca obiective dezvoltarea și consolidarea schimburilor între alte discipline și matematică, încurajarea elevilor să lucreze în echipă, să-și cultive creativitatea, latura inductivă, estetică și să-și descopere plăcerea studierii matematicii, proiectul „Geometrician’s Views” a fost inițiat, în martie 2021, de Asociația „Les Maths en Scène” din Toulouse (Franța) și a adunat mai mulți parteneri, pe lângă Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” Beiuș, participând și alte școli din Croația, Spania, Serbia, Italia și Grecia.
Noutăți despre activitățile derulate în cadrul proiectului Erasmus+ „Geometrician’s Views” ne-au oferit profesoarele Crina Bercovici, coordonatoarea acestuia la nivelul Colegiului Tehnic „Ioan Ciordaș”, și Corina Sabău, membră în echipa de implementare, participante la mobilitatea de la Karditsa (Grecia).
După cum declara profesoara Corina Sabău, „pe lângă activitatea cu elevii, care îmbină cultura matematică cu latura artistică, proiectul Geometrician’s Views presupune și întâlniri de instruire ale personalului, evenimente de diseminare sau reuniuni transnaționale. Prima întâlnire de acest gen s-a desfășurat în Franța, la Toulouse, în septembrie anul trecut, iar cea de-a doua a avut loc recent, în perioada 4-8 mai, la Karditsa, în Grecia. Programul acestei mobilități a cuprins prezentări ale activităților realizate în cadrul proiectului, conferințe ale profesorilor din Franța, Italia și Grecia, evenimente de diseminare și workshopuri. În cadrul evenimentului de diseminare, standul României, având ca temă Frizele, a impresionat atât prin creativitatea elevilor care au realizat obiecte decorative ce îmbină geometria cu arta, cât și prin expunerea unor produse de artă populară românească, cu trimitere la elemente geometrice”.
Deoarece atingerea obiectivelor proiectului „Geometrician’s Views” presupune efectuarea de activități susținute cu elevii, coordonatoarea Crina Bercovici ne-a oferit detalii despre modul în care aceștia sunt implicați în diverse sarcini de lucru:
„Din octombrie 2021 și până în prezent, în proiect au fost implicați elevi din mai multe clase, care au lucrat la realizarea unor produse tematice. Există deja cinci teme abordate de elevi: Spirala logaritmică, Cubism, Frize, Noduri și Curbe. Fiecare temă este studiată din punct de vedere științific și artistic.
La partea științifică sau de cercetare, avem sprijinul a doi colegi: conf. univ. dr. Ioan Fechete, de la Facultatea de Matematică și Științe a Universității din Oradea, respectiv dr. ing. Florica-Maria Naghiu, de la Universitatea „Ioan Slavici” din Timișoara. Pentru a avea viziunea artistică asupra temelor, am apelat la artiștii Liana și Pavel Bența, foști profesori ai școlii noastre și absolvenți ai Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București (actualmente, Universitatea Națională de Arte București). Astfel, partea teoretică o primim de la cercetători, apoi discutăm cu artiștii care ne sugerează modul de transpunere materialului științific într-o creație artistică.
Urmează munca la clasă, cu elevii, aici beneficiind de ajutorul profesorilor de matematică din școală, dar și al altor colegi voluntari, care au adus un plus de valoare activităților. Rezultatul constă în cinci panouri, reprezentând cele cinci teme, fiecare panou fiind însoțit de câteva informații, cum ar fi punctele de vedere ale cercetătorului și artistului, concluziile comune și feedbackul de la elevi. După fiecare temă se realizează un poster Roll-up pe care îl expunem pentru a informa elevii, părinții, pe ceilalți colegi și pe toți cei care vizitează școala noastră, despre această activitate. În plus, elevii realizează și alte obiecte cu valoare artistică, precum: semne de carte, desene, picturi, obiecte decorative.
În această etapă a proiectului, toți partenerii din Franța, România, Grecia, Italia, Spania, Croația și Serbia realizează tutoriale, care vor deveni suportul pentru o viitoare broșură”.
La final, profesoara Corina Sabău anunța că echipa de proiect va diversifica activitățile din cadrul acestuia, prin abordarea unor noi tematici, „deoarece matematica se integrează într-o vastă țesătură care include elemente ale tuturor domeniilor culturii, inclusiv din domeniul artelor plastice, cum ar fi pictura, grafica, designul sau arta arhitecturală”.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.