Europenele din 1992, găzduite de Suedia, au rămas în analele sportului cu balonul rotund graţie performanţei incredibile reuşite de Danemarca, o naţională care ratase calificarea la turneul final (grupa din care făcuse parte fiind câştigată de Iugoslavia), dar ai cărei jucători, extrem de talentaţi, adunaţi de pe plajele lumii în ultimul moment, au dat lovitura, devenind campioni ai Europei.

Ediţia a X-a a popularei competiţii europene a fost găzduită de Anglia, care s-a mulţumit cu bronzul competiţiei, finala fiind disputată de Germania şi Cehia, revelaţia întrecerii. Nou introdusă de UEFA, regula "golului de aur" a fost valorificată din plin de panzerul german, Bierhoff înscriind punctul care a adus al treilea trofeu Germaniei.

Pentru prima dată în istoria turneelor finale ale Campionatului European, două ţări au organizat în comun faza finală a întrecerii. Chiar şi în postura de gazde, nici Olanda şi nici Belgia n-au atins finala, batavii pierzând dramatic în penultimul act jocul cu Italia, după lovituri de departajare. Finala a fost dramatică, Franţa câştigând şi ea graţie regulii golului de aur, înscris de Trezeguet.

Aleasă drept gazdă a celei de-a doua ediţii, naţionala Spaniei şi-a valorificat pe deplin acest atu, reuşita venind pe fondul unui joc bun al unei reprezentative clădite pe scheletele celor două cluburi celebre din Spania, Real Madrid şi CF Barcelona. Surpriza competiţiei a fost modesta naţională a Luxemburgului, care a fost la un pas de semifinale.

La ediţia a III-a a Cupei Europei se impune Italia, dublă campioană mondială (1934 şi 1938), un team în rândurile căreia străluceau vedete precum Zoff, Sandro Mazzola, Riva, Rivera, Anastasi sau Domenghini. În finala disputată pe "Olimpico" din Roma, squadra azzura s-a impus cu 2-0 în faţa Iugoslaviei.

Europenele din 1972 au aliniat la start 32 de echipe, însă turneul final, desfăşurat în Belgia, a reunit doar patru echipe. Sita a cernut dur printre participante, multe echipe mari părăsind prematur competiţia. Cu o formaţie omogenă şi garnisită cu destule vedete (Sepp Maier, Beckenbauer, Breitner sau Gerd Müller), naţionala Germaniei de Vest a câştigat la scor de forfait finala contra URSS, formaţie aflată la a treia prezenţă în ultimul act.

A V-a ediţie a Europenelor a oferit şi prima campioană surpriză, Cehoslovacia reuşind să câştige finala contra Germaniei Federale, după executarea loviturilor de departajare. A fost ultimul turneu final cu doar patru echipe, iar una dintre ciudăţeniile competiţiei a fost aceea că toate partidele s-au încheiat la egalitate după cele 90 de minute regulamentare.

Pentru prima dată, o ţară găzduieşte din nou turneul final al Europenelor. Onoarea revine Italiei, care nu reuşeşte însă să-şi valorifice atuul de gazdă, victoria finală revenind Germaniei Federale, care devine prima ţară europeană cu două titluri continentale în palmares. După o finală în care nemţii au fost vioara întâi, succesul cu 2-1 în faţa Belgiei a părut firesc.

La puţine turnee finale favorita caselor de pariuri şi-a atins atât de lejer obiectivul. Chiar dacă a avut ceva emoţii în semifinala cu Portugalia, câştigată în prelungiri, Franţa a meritat calificarea în ultmul act şi apoi succesul final, contra echipei Spaniei. Cu o linie de mijloc alcătuită din Platini, Giresse, Fernandez şi Tigana, naţionala cocoşului galic a fost de departe cea mai bună echipă din competiţie.