Ediţia a VI-a - Italia, 1980: Germania Federală câştigă al doilea titlu
Pentru prima dată, o ţară găzduieşte din nou turneul final al Europenelor. Onoarea revine Italiei, care nu reuşeşte însă să-şi valorifice atuul de gazdă, victoria finală revenind Germaniei Federale, care devine prima ţară europeană cu două titluri continentale în palmares. După o finală în care nemţii au fost vioara întâi, succesul cu 2-1 în faţa Belgiei a părut firesc.
Nici la acest turneu final nu s-a regăsit echipa României, dar deja microbistul român se obişnuise cu acest lucru, conştientizând că favoriţii lor nu dobândiseră mentalitatea de învingători, condiţie necesară pentru a intra în elita fotbalului. Conform deciziei UEFA din 1979, se schimbase sistemul de calificare şi organizare a turneului final. Ţara organizatoare se califica direct la turneul final, unde se califică opt formaţii, împărţite în două grupe de câte patru. În grupa A au fost repartizate Germania, Olanda, Cehoslovacia şi Grecia, iar în grupa B Anglia, Italia, Spania şi Belgia. Câştigătoare a grupei, Germania a întâlnit în marea finală Belgia, câştigătoarea neaşteptată oarecum a celeilalte grupe. Finala mică şi-au disputat-o Cehoslovacia şi Italia, victoria revenind cehilor, la penalty-uri (în timpul regulamentar, scorul a fost 1-1, prin golurile reuşite de Jurkemik şi Graziani). Aşadar, finala mare a turneului, disputată pe Stadionul "Olimpico" din Roma a adus faţă în faţă Germania de Vest şi Belgia. Nemţii erau la a treia finală consecutivă, iar belgienii se gândeau că pot repeta performanţa cehilor din urmă cu patru ani. Arbitrul finalei a fost desemnat Nicolae Rainea, unul dintre cei mai buni cavaleri ai fluierului din istoria arbitrajului românesc, care şi-a atras elogii la finalul jocului pentru maniera în care s-a achitat de sarcini. Visul belgienilor s-a spulberat rapid, panzerul german evitând greşelile de la precedentul turneu final, astfel că victoria cu 2-1 a venit logic. Chiar dacă în lotul campioanei europene străluceau nume grele precum Bernd Schuster, Klaus Allofs, Vogts sau Karl-Heinz Rummenigge, marea surpriză a fost Hrubesch, un atacant tip buldozer, care deşi debutant în competiţie, avea să înscrie ameble goluri ale învingătoarei. La acest turneu final a debutat în naţională şi Lothar Matthaus, care avea doar 19 ani. Echipa turneului: Zoff - Gentile, Scirea, K.H. Förster, H.P. Briegel, Tardelli, Ceulemans, Schuster, H. Müller, Rummenigge, Hrubesch.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.