România pregăteşte în această perioadă, în cadrul centrelor de ISU de la Târgu Mureş şi Oradea, paramedici din Ucraina. Li se predă medicină tactică de intervenţie, inclusiv în caz de război, în cadrul unui acord NATO. Acordul prevede pregătirea a aproape 200 de paramedici.
Titlurile zilei
-
Prefectul Marcel Daniel Dragoș a fost eliberat din funcție
Prefectul liberal al județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș a fost eliberat din funcție. La final de mandat, fostul prefect a transmis un Raport de activitate. Noul prefect al județului este pesedistul Emilian Pavel.
-
Hidroelectrica Oradea a produs peste 180 GWh - Lucrări de modernizare
La Uzina Hidroelectrică Oradea se desfășoară lucrări ample de modernizare și retehnologizare, atât la nivelul centralelor hidroelectrice, cât și al clădirilor și infrastructurii administrative, reușind să producă peste 180 GWh de energie electrică în 2025, într-un an în care resursele de apă au fost considerabil sub media multianuală.
-
O nouă sesiune de finanțare pentru Programul Rabla - persoane fizice - Demarează pe 3 noiembrie
O nouă sesiune a Programului Rabla 2026 destinată persoanelor fizice va demara pe data de 3 noiembrie și se va adresa celor care nu au reușit să se înscrie anterior, informează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.
-
Doina Ruști vine la Oradea pentru prima ediție a Bookfestului cu noul ei roman - Matuf, peruchierul
Invitată la Bookfest Oradea, Doina Ruști se va întâlni cu publicul cititor vineri, 6 noiembrie, la ora 12.00, la Sinagoga Neologă Sion. Alături de Doina Ruști se va afla Lidia Bodea, din partea Editurii Humanitas.
-
Rezultatele jurizării - Concursul de Artă Fotografică „Vârste frumoase”
Asociația Internațională „Euro Foto Art” a organizat ediția a II-a a Concursului Internațional de Artă Fotografică „Vârste frumoase”. Având în vedere faptul că nivelul artistic al imaginilor acceptate a fost cu totul deosebit, organizatorii au decis să acorde mai multe premii.
-
Pentru administrarea și utilizarea spațiilor de joacă, agrement și recreere - Regulament nou în Oradea
Consiliul Local Oradea a aprobat joi, 29 octombrie, un nou regulament privind organizarea, funcționarea și administrarea spațiilor de joacă, agrement și recreere aflate în domeniul public și privat al municipiului.
O funcţionară a Băncii Transilvania şi un orădean, trimişi în judecată - Peste 1,4 milioane de lei furaţi
Angajata unei sucursale a Băncii Transilvania din Oradea şi un bărbat în vârstă de 44 de ani au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor după ce, folosind documente false, au reuşit să acceseze conturile unei persoane decedate şi să transfere fraudulos aproape 1,4 milioane de lei.
- 30 Martie 2023
- Citeste
Liceul Greco - Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea - Proiectul „Gospoştiinţa”
„Gospoştiinţa” este un proiect implementat în cadrul Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, cu scopul de a forma și dezvolta comportamente responsabile în vederea educării unor indivizi conștienți de una dintre problemele cu care se confruntă umanitatea - risipa resurselor.
- 29 Martie 2023
- Citeste
Pentru managementul deșeurilor din județ - S-a lansat aplicația Bihor Curat - WasteBook
Miercuri, 29 martie, la Oradea, a fost lansată o aplicație integrată pentru gestionarea deșeurilor din județul Bihor, printr-un proiect al Consiliului Județean Bihor cu fonduri europene.
- 29 Martie 2023
- Citeste
Povestea palatelor orădene. O nouă identitate vizuală - „Tărâmul Oradea Heritage”
Fundația de Protejarea a Monumentelor Istorice continuă povestea palatelor orădene creată prin identitatea vizuală - Oradea Heritage, din dorința de a pune în valoare clădirile de patrimoniu și a se poziționa ca parte reală a moștenirii europene.
- 29 Martie 2023
- Citeste
Securitatea şi sănătatea în muncă se deprind pe băncile şcolii - Concurs pentru elevi
La Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Oradea, a avut loc, zilele trecute, Concursul „Știu și aplic, securitatea şi sănătatea în muncă se deprind pe băncile şcolii”, având ca obiectiv principal încurajarea şi atragerea elevilor în activităţi de studiere a disciplinei numită securitate şi sănătate în muncă.
- 29 Martie 2023
- Citeste
23 de percheziţii, inclusiv în Bihor - Peste 150.000 de euro falşi
Polițiștii au descoperit miercuri, în urma a 23 de percheziții făcute în mai multe județe din țară, inclusiv în Bihor, peste 150.000 de euro susceptibili de a fi falsificați, care urmau să intre în circuitul financiar.
- 29 Martie 2023
- Citeste
Încă un acord de colaborare între Consiliul Judeţean Bihor şi Primăria Oradea - Cinci noi proiecte de infrastructură rutieră
Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor vor colabora pentru implementarea a cinci proiecte de infrastructură menite să lege Oradea şi Zona Metropolitană de drumurile judeţene. Acordul figurează pe ordinea de zi atât a şedinţei Consiliului Local Oradea, cât şi a Consiliului Judeţean Bihor.
- 29 Martie 2023
- Citeste
Peste 1400 de elevi pregătiți de pompierii bihoreni în această lună - „Școala Altfel: Prețuiți Viața!”
Pompierii militari bihoreni au instruit, miercuri, peste 450 de elevi, în cadrul programului „Şcoala Altfel: Preţuiţi Viaţa!”, organizat și desfășurat la sediile unității și subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana”.
- 29 Martie 2023
- Citeste
Sondaj al Comisariatului Națiunilor Unite - Refugiații ucraineni cred că România este o țară sigură
Copiii ucraineni și familiile lor care s-au refugiat în România spun că nu s-au prea întâlnit cu situații de discriminare, abuz verbal sau comportament ostil, dar întâmpină probleme de integrare socio-educațională (copiii) și pe piața muncii (adulții) din cauza barierei lingvistice.
- 29 Martie 2023
- Citeste


