Finala Cupei României, faza pe județ, s-a disputat pe o căldură moleșitoare și a dat câștig de cauză echipei care a părut mai bine pregătită fizic și care a avut un suflu în plus pe toată perioada jocului, Foresta Tileagd, învingătoare cu scorul de 2-1 (1-1).

 

Posibil record...

Victoria Avram Iancu a pornit ca favorită în această finală, un soi de „primadonă” văzută astfel de majoritatea iubitorilor de fotbal prin prisma evoluțiilor excelente de până acum în drumul ei spre finală, dar și în urma rezultatelor obținute în partidele de pregătire. Însă a capotat în fața unei formații, Foresta Tileagd, care... se prea poate să intre în analele fotbalului românesc ca prima echipă care a pierdut pe terenul de joc, a fost eliminată astfel, apoi, datorită unei reguli cu iz „pandemic” a revenit în competiție, iar în final a obținut trofeul pus în joc pentru acest nivel...! Un posibil record!

 

Istoricul finalei

Partida s-a disputat în fața a numeroși spectatori, foarte mulți dincolo de gardul perimetral, dar și în prezența a două galerii foarte zgomotoase venite să-și susțină favoriții, uneori folosind un limbaj mai mult decât colorat. „Avrămeștii” au pornit acest meci fără cel mai valoros jucător, căpitanul echipei, Alin Costea, suspendat, iar apoi, chiar în minutul 3, la o contră, s-a accidentat și unul dintre stâlpii apărării, Fl. Gale, cel care a fost nevoit să părăsească până la urmă terenul în minutul 16. Dar și „forestierii” din Tileagd au avut mai multe absențe în lot. Jocul, ca nivel tehnic, a fost unul destul de modest de ambele părți, cu multe pase greșite, semn că perioada de aproape doi ani de inactivitate a lăsat ceva urme în nivelul de pregătire fizică și tehnică a celor două combatante, iar căldura caniculară a accentuat aceste carențe. Fazele clare de poartă au fost destul de puține, mai ales în prima parte. În afara celor două goluri, cea mai clară oportunitate de a înscrie a avut-o B. Iova, de la Foresta, care a reluat balonul cu latul în minutul 37, din mijlocul careului, în bara laterală, iar mingea s-a îndreptat cu mult noroc în brațele portarului Gurguța aflat tocmai lângă bara opusă. Primul gol a fost marcat în minutul 25 dintr-un penalty obținut de „forestierul” T. Cheregi în contact cu portarul Gurguța și transformat, cu multă siguranță, de Claudiu Popa. Egalarea a survenit în chiar ultimul minut al primului act atunci când, după o pasă lungă din dreapta, apărătorii „pădurarilor” au tratat cu superficialitate faza în propriul careu, iar Al. Memetea a introdus balonul, ușor deviat, în plasă.

Cam toată lumea aștepta un reviriment în jocul „avrămeștilor” însă căderea lor fizică a devenit și mai vizibilă după 10-15 minute din actul secund. Soarta partidei a fost pecetluită încă din minutul 68. Atunci, Cr. Fitero a executat o lovitură liberă de la 25 de metri, aproape central, iar balonul a traversat întreg careul înțesat cu jucători poposind în plasă aproape de rădăcina barei din colțul lung. Din acel moment, jucătorii Victoriei au fost nevoiți să alerge după egalare, cel mai aproape fiind în penultimul minut de joc atunci când nou-intratul Szabo a reluat o centrare primită la firul ierbii însă balonul a fost deturnat în corner. În minutele de prelungire nu s-a mai prea jucat fotbal, „pădurarii” au tras de timp căzând teatral ori de câte ori au avut ocazia, iar „avrămeștii” au jucat precipitat fiind dominați de nervi. Din această cauză, spre final, a izbucnit o altercație între jucători care putea degenera, însă brigada de arbitri, ajutați și de unii oficiali de pe margine, au reușit cu succes să aplaneze conflictul. Impresionant a fost că după festivitatea de premiere, jucătorii echipei Victoria au reușit să treacă peste frustrările acumulate și să-i felicite pe învingătorii lor din această finală, totul terminându-se într-un climat de adevărat fair-play.

 

Premierile

Încă înainte de startul partidei a avut loc o primă înmânare de distincție, aceasta fiind acordată de către Radu Bitea, președintele AJF Bihor, arbitrului asistent Bogdan Gireadă pentru întreaga activitate în slujba arbitrajului românesc. Festivitatea de premiere propriu-zisă a avut loc, evident, la finalul întâlnirii în care același președinte Radu Bitea, ajutat de două frumoase domnișoare, ambele jucătoare la echipa feminină United Bihor, a înmânat medaliile și diplomele celor două formații finaliste și Cupa României - varianta bihoreană - câștigătoarei Foresta Tileagd.

Organizarea acestei finale s-a dovedit până la urmă a fi ireproșabilă, creierul sau, dacă vreți, „eminența cenușie” a acestei acțiuni find scretarul AJF Bihor, Petru Boroș, secondat cu succes de către directorul de competiții, Gheorghe Rusu.

 

Victoria Avram Iancu – Foresta Tileagd 1-2 (1-1)

Marcatori: Alexandru Memetea '45 / Claudiu Popa '25 (penalty), Cristian Fitero '70

Victoria Avram Iancu: Fl. Gurguța – I. Chișe, Fl. Gale ('16 C. Oltean), A. Cureș, B. Stanciu ('65 I. Mânz), F. Kocsis ('86 B. Szabó), G. Pleș ('76 I. Perț), Al. Memetea, M. Avram ('54 G. Ciotea, '85 B. Szabo), Fl. Buzgău, Al. Lobonț. Antrenori: Cristian Cuciula și Florin Benea

Foresta Tileagd: G. Luca – Cl. Popa, G. Karácsony, Fl. Marc, V. Naghi, B. Iova, A. Popa ('76 I. Ban), E. Filip ('89 S. Ciocan), L. Dărăban, E. Bala ('46 Cr. Fitero), T. Cheregi. Antrenor: Ovidiu Morna

Arbitri: Laurențiu Pentek – Bogdan Gireadă, Ludovic Zifceac și Andrei Bulzan.

Observatori AJF Bihor: Gheorghe Rusu și Ștefan Gallovits.