Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor - Încasările au înregistrat un trend ascendent în ultimii 15 ani
Directorul adjunct al Administrației Județene a Finanțelor Publice Bihor, Fandly Marius, a declarat că evoluția încasărilor în județul Bihor a înregistrat un trend ascendent în perioada 2009 - 2024, cu o creștere medie anuală de 10,40%, trend ce se datorează eficienței și eficacității colectării taxelor, creșterii economice, modificărilor legislative și digitalizării.
„În 2024 s-au încasat cu aproximativ 1.704,70 milioane lei mai mult decât în 2023, înregistrându-se astfel o creștere de 29,64%. Încasările în lei ale Administrației Județene a Finanțelor Publice Bihor au crescut în ultimii 10 ani cu 206,76%, ajungând de la 2.430,39 milioane lei în 2014 la 7.455,45 milioane lei în 2024, practic, s-au triplat. Creșterea medie anuală a încasărilor în lei în ultimii 15 ani a fost de 10,40%”, a declarat Fandly Marius în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural de ieri.
Potrivit directorului adjunct al AJFP Bihor, în anul 2024, comparativ cu anul 2023, se observă o creștere a încasărilor brute, care sunt cu 29,64% mai mari decât în 2023, adică cu 1.704,70 milioane lei. Creșterea se observă pe toate tipurile de impozite, la impozitul pe profit fiind chiar o creștere de 49% față de anul precedent.
„În mare parte, aceste creșteri se datorează atât creșterii activității economice, dar și intensificării măsurilor de executare silită, ca și volum al încasărilor de peste 25%”, susţine directorul adjunct.
Totodată, rezultatele activității de executare silită în 2024 au fost superioare celor din 2023, înregistrându-se o creștere a indicatorilor din această activitate, respectiv număr de forme de executare silită, valoarea creanțelor comunicată prin aceste forme cât și valoarea încasată prin executare silită.
Pentru contribuabilii care se confruntă cu dificultate în a-și plăti obligațiile fiscale, ANAF-ul le pune la dispoziție un sistem de eșalonări la plată. Din totalul de 2.610 contribuabili cu eșalonări în derulare la finele anului 2024, cei mai mulți se regăsesc în Oradea, respectiv 1.966. Din punct de vedere valoric, aproximativ jumătate din sumele aflate în eșalonare sunt la contribuabilii mijlocii din Bihor.
Un alt capitol prin care s-a încercat o colectare mărită este atragerea răspunderii solidare. AJFP Bihor a emis de-a lungul anilor 1.896 decizii de atragere a răspunderii pentru sume în valoare de 2.187.627.992 lei. Finanțele bihorene au fost printre primele din țară care au pus în practică acest instrument, fiind în prezent în top atât în ceea ce privește numărul deciziilor de atragere a răspunderii solidare emise, cât și a sumelor pentru care s-a atras răspunderea solidară.
„Prin această procedură, anul trecut s-au recuperat peste 4 milioane de lei la bugetul general consolidat, la 235 de firme și cu aceasta, de la începutul acestei activități, ne situăm pe locul I în țară”, a precizat Fandly Marius.
AJFP Bihor gestionează 102 unități administrativ-teritoriale, numărul total de contribuabili administrați fiind de 261.415. Cel mai mare aport la bugetul general consolidat îl au cele 57.442 de persoane juridice, din care 48.031 societăți comerciale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.