Domnule primar, în urmă cu două luni aţi intrat pentru prima oară pe poarta clubului nostru. Ani de zile vă aşteptasem să ne onoraţi cu prezenţa la turneele interne şi internaţionale desfăşurate de noi, să-i încurajaţi pe copii să practice mişcarea pentru sănătatea lor. Şi ne mai gândeam că veţi fi curios să aflaţi ce-i determină pe jucătorii de tenis din Australia, Bolivia sau India să vină să joace într-un turneu organizat la Oradea.

Poate, dacă v-aţi fi uitat câteva clipe, în zilele acestea, la Simona Halep, aţi fi găsit răspunsul, v-ar fi ajutat şi declaraţiile marii noastre campioane. Chiar dacă aţi ajuns şi în baza sportivă, nu ştiu dacă aţi văzut terenurile de tenis. Pentru că, dacă aţi fi întors pentru o clipă privirea spre terenuri, aţi fi văzut, cu ochii minţii, câteva sute de copii trişti, pentru că urmele paşilor lor sunt năpădite acum de buruieni. Aceşti copii strigă la noi, dar nu-i auzim pentru că minţile noastre sunt întunecate şi inimile împietrite. Dacă luăm bucuria jocului acestor copii ne osândim şi odată cu noi întregul oraş. Pentru că, înainte de toate, tenisul este bucurie, nu doar pentru copii, ci pentru toţi cei care-l practică, indiferent de vârstă. Oamenii uită, când sunt pe terenul de tenis, de grijile cotidiene şi devin, pentru câteva ore, copii. Acest lucru este valabil şi pentru marii campioni, care trăiesc cu intensitate plăcerea de a juca, Roger Federer declarându-se unul din cei mai mari fani ai sportului alb.

Nu ştiu dacă fac bine că scriu aceste gânduri, dar nu pot rămâne indiferent când văd cum locul acela, care anul trecut fremăta de glasurile copiilor din Oradea şi din toate colţurile ţării veniţi la turneele naţionale, este acum o ruşine pentru municipiul de pe Crişul Repede. Iarba creşte în voie pe terenuri, pe porţile clubului nu mai intră copii cu rachete de tenis în mână, singuri sau însoţiţi de părinţi sau bunici. Din când în când intră câte o maşină „arestată” pentru că a parcat ilegal, ca un cal care a fost prins păscând în lanul de ovăz.  Sumbră destinaţie, tristă soartă pentru o bază sportivă!

De cinci ani, de când am auzit de acest nefericit proiect de parcare supraetajată în locul terenurilor de tenis, aşteptăm, din oră în oră, să intre pe poarta clubului buldozerele care, în câteve ore, vor şterge de pe faţa pământului terenurile construite cu atâta trudă, iar câteva sute de tone de betoane şi asfalturi vor acoperi tot ce este viaţă.

Dacă UE ar răspunde la telefon, aş suna şi i-aş spune să ia aminte şi la proiectul nostru care mi se pare mult mai uman, care nu ar distruge, ci ar desăvârşi ceea ce antrenorii au construit aici, de-a lungul anilor, după puterile lor.

 

 P.S. „Certa-mă-va dreptul, cu milă şi mă va mustra” sunt câteva cuvinte pe care le auzim la slujba vecerniei. Domnule primar, nu sunt un drept, sunt mai păcătos decât toţi oamenii, dar eu, păcătosul, cu dragoste şi durere, vă cert că îngăduiţi ca în municipiul Oradea să se distrugă una din cele mai mari baze sportive din ţară sub ochii şi cu voia celor aleşi să ne conducă.