Singura echipă de fotbal din Bihor care activează la nivelul primilor trei ligi din ţară a revenit la antrenamente. Cu un nou cuplu de antrenori şi cu schimbări importante în cadrul lotului, orădenii au intenţii serioase pentru noua ediţie de campionat.

 

Aducerea lui Cornel Ţălnar în funcţia de antrenor principal nu reprezintă doar o lovitură de imagine pentru clubul orădean. Prin această mutare, Ioan Blidaru, principalul finanţator al clubului, îşi doreşte ca echipa sa să se bată pentru promovare. Cu toate că înţelegerea dintre cele două părţi prevede ca acest obiectiv să fie atins în doi ani, toţi cei implicaţi în acest proiect îşi doresc să încerce acest lucru încă din primul an, chiar dacă vor exista două contracandite foarte puternice, fostele prim-divizionare, ASA Târgu Mureş şi Pandurii Târgu Jiu. Cornel Ţălnar, ultima dată la FC Braşov, vine la Oradea împreună cu Florentin Petre, cel care îi va fi asistent. Din staff-ul tehnic vor mai face parte Alexandru Kiss, al doilea secund, Ioan Pap-Deac, antrenor cu portarii, şi Cristian Lupuţ, director sportiv. La reunire au fost prezenţi doar 16 jucători, singura noutate fiind reprezentată de fostul fundaş central al Forestei Suceava, Alin Mutu. În cel mai scurt timp se doreşte completarea lotului cu 5-6 jucătiri experimentaţi, dar şi cu tineri de perspectivă. Gruparea orădeană se află în discuţii avansate cu două nume cunoscute, Ştefan Grigorie (fost la FC Braşov) şi Marius Curtuiuş (UTA), ambii urmând să ajungă sub comanda lui Ţălnar în următoarea perioadă. Totodată, secundul Florentin Pentre nu a fost prezent la reunire, deoarece se află în Capitală, unde discută cu FCSB şi Dinamo despre împrumutul unor jucători care nu au nicio şansă să evolueze la echipele lor. Una dintre aceste ţinte este portarul Ionuţ Poiană, de la FCSB, care, probabil, va ajunge şi el în Bihor.

 

„Cel mai bun gazon din ţară”

Referitor la baza de pregătire pe care o are Luceafărul în Sînmartin, tehnicianul s-a arătat impresionat. În plus el a comentat şi posibila implicare a Consiliului Judeţean în finanţarea echipei. „Am întâlnit aici, cred, cel mai bun gazon din ţară, de la toate ligile. Avem condiţii bune, iar meciurile oficiale am înţeles că le vom disputa pe stadionul din Oradea, unde publicul este mai aproape de echipă. Am înţeles de la domnul Blidaru că şi autorităţile locale sau judeţene se vor implica să ne susţină, astfel că vom beneficia de toate condiţiile, aşa încât vom aborda promovarea încă din primul meci", a declarat Cornel Ţălnar. Aşadar, informaţiile care vin dinspre echipă sunt în contradicţie cu ceea ce declarase recent vicepreşedintele acestei instituţii, Traian Bodea, care susţinea că la Luceafărul nu vor ajunge bani publici. Cum „vicele” este un om politic, declaraţiile sale trebuie luate ca atare, iar microbiştii să aibă speranţe că la Luceafărul este posibil un parteneriat public-privat care să funcţioneze.

 

Cantonament în Austria

„Luceferii” se vor pregăti pe plan local până duminică, atunci când se va pleca, pentru 12 zile, în tradiţionalul cantonament de la Mallnitz (Austria), unde vor fi cazaţi la hotelul deţinut de Marcel Puşcaş, vicepreşedintele Comisiei Tehnice din cadrul FRF. Programul jocurilor amicale va fi stabilit în următoarea perioadă, unul dintre posibilii adversari urmând a fi echipa maghiară, Debrecen, cu care bihorenii ar putea juca o „dublă”.

 

S-a renunţat la cinci jucători

În perioada de vacanţă, Luceafărul s-a despărţit de câţiva jcători de bază din sezonul trecut: Ionuţ Hlinca, Sergiu Arnăutu şi Istvan Ball, jucători cărora le-a expirat contractul şi nu le-a mai fost prelungit, Florin Cordoş şi Sergiu Moga, jucători cu care s-a reziliat de comun acord. Jucătorii prezenţi la reunire au fost: Alin Goia, Răzvan Began - portari; Adrian Balea, Flavius Drăgan, Sergiu Bactăr, Ionuţ Ban, Alin Ţegle, Marius Feher, Iulian Cuc, Adrian Bedea, Darius Costea, Claudiu Codoban, Paul Chiş-Toie, Constantin Roşu, Marius Matei - jucători de câmp.