Finala de la Roland Garros, ediţia 2014, a fost cea mai echilibrată şi spectaculoasă din ultimii 13 ani. Tenisul practicat de românca Simona Halep (22 ani) şi rusoaica Maria Şarapova (27 ani) a fost de mare calitate, iar cei aproape 15.000 de spectatori - mulţi dintre ei români - prezenţi în tribunele arhipline ale arenei Philippe Chatrier au aplaudat de multe ori în picioare evoluţiile din teren. A fost pentru prima oară, din 2001, când finala feminină a French Open s-a disputat în trei seturi, întinse pe mai bine de trei ore.

Halep, cap de serie numărul 4, a pierdut finala, fiind învinsă, cu scorul de 6-4, 6-7 (5), 6-4, însă prezenţa în ultimul act al competiţiei de la Paris a propulsat-o pe Halep pe locul 3 în clasamentul mondial la tenis feminin, după Serena Williams şi chinezoaica Na Li. În plus, în urma disputării finalei, românca a fost recompensată cu un cec în valoare de 825.000 de euro şi 1.300 de puncte WTA. De cealaltă parte, Şarapova a primit 2.000 de puncte şi un premi Maria Şarapova a câştigat 55 din ultimele 59 de meciuri jucate pe zgură de la semifinalele French Open din 2011, numai Serena Williams, de trei ori, şi Ana Ivanovici au reuşit să o învingă pe zgură. Învinsa în ultimul act al turneului de la Roland Garros va primi 1.300 de puncte WTA şi un premiu de 825.000 de euro, iar câştigătoarea turneului 2.000 de puncte şi 1.650.000 de euro.  "A fost cea mai grea finală din cariera mea. Felicitări, Simona", a spus după meci Şarapova, aflată la doilea succes la Roland Garros (trei finale consecutive) şi al cincilea din carieră.

"Nu voi uita niciodată aceste momente. A fost prima finală de Grand Slam, sper să nu fie şi ultima. Tristă nu pot să fiu după această finală, pentru că a fost cel mai mare meci din viaţa mea şi din cariera mea. Nu-l voi putea uita niciodată", a spus Halep, care până în ultimul act nu pierduse niciun set în turneul parizian. Simona Halep a precizat că a încercat de la începutul meciului să fie relaxată şi să pună presiune pe parcursul jocului, dar Şarapova a fost foarte puternică psihic. "Îmi spuneam că este fantastic că am ajuns până aici. Am început bine. Am deschis bine unghiurile lovind mingea puternic. Însă Maria a făcut ceea ce ştie cel mai bine: să lovească mingea extrem de puternic. S-a şi mişcat bine. Am încercat să pun presiune, dar este foarte puternică mental, o mare campioană, experimentată, care a câştigat deja mai multe finale de Grand Slam. Va trebui să muncesc mai mult. Totuşi, pentru mine a fost un turneu extraordinar, la care am conştientizat faptul că pot juca la un nivel foarte înalt", a adăugat sportiva română.

România rămâne cu un singur turneu de Grand Slam câştigat la simplu feminin - Virginia Ruzici în 1978, tot la Roland Garros. Halep este prima finalistă din România la un Mare Şlem, după 1980, când tot Virginia Ruzici ajungea în ultimul act pe zgura pariziană şi pierdea în faţa americancei Chris Evert.