Podul de peste calea ferată ce leagă zona Ştefan Cel Mare de Cartierul Oncea se află într-o stare avansată de degradare. Deşi a fost construit în urmă cu mai bine de un secol şi modernizat pentru prima dată în anul 1951, administraţia locală nu se grăbeşte să-l reabiliteze. În urma constatărilor de la faţa locului, Primăria Oradea a decis limitarea traficului rutier pentru a evita prăbuşirea podului.

Trafic condiţionat de patru ani încoace
Podul care leagă strada Izvorului de Bulevardul Ştefan Cel Mare este foarte important pentru locuitorii din Cartierul Oncea, asigurând accesul autovehiculelor şi pietonilor peste calea ferată, ce duce în Gara Oradea. Însă, din cauza vechimii, podul s-a şubrezit, iar inspectorii de teren ai Primăriei au decis să limiteze traficul în zonă. "În urma verificărilor făcute în anii 2004 - 2005, s-a decis îngustarea căii de rulare destinată autovehiculelor, astfel că în prezent pe podul respectiv pot circula doar pe un singur sens maşini mici care nu depăşesc 3,5 metri înălţime", a declarat Mirela Macra, consilier în cadrul Biroului de Presă al Primăriei Oradea. Această limitare creează însă mari probleme celor care se folosesc de puntea măcinată de vreme, mai ales la orele de vârf, când autoturismele formează cozi pentru a-şi aştepta rândul să treacă. Atât şoferii, cât şi pietonii sunt foarte nemulţumiţi de situaţie, însă, după părerea lor, nu prea sunt şanse de remediere a acestei probleme. "Podul este o problemă pentru toţi cei care îl folosesc. Făcând abstracţie de tamponările maşinilor şi de întârzierile inerente la orele de vârf, de fiecare dată când trecem podul ne simţim în pericol. Nu putem şti că o construcţie atât de veche şi de uzată nu se va prăbuşi într-o bună zi", ne spune revoltat un cetăţean. Răspunsul Primăriei este pe cât de simplu, pe atât de nedrept faţă de cei care "trec puntea" zilnic. "Primăria nu are în plan să reabiliteze pasarela respectivă, deoarece se intenţionează electrificarea reţelei de cale ferată, iar înălţimea mică a acestuia nu va permite acest lucru", a continuat Macra. Conform studiilor Primăriei, în momentul introducerii energiei electrice la calea ferată, podul construit în anul 1908 va trebui dărâmat şi refăcut complet la alte standarde.

Nicio soluţie în viitorul apropiat
Reprezentanţii CFR Oradea cunosc această problemă însă nici ei nu văd, deocamdată, o rezolvare. "Am efectuat şi noi cu ceva timp în urmă studii privind soliditatea şi siguranţa structurii acestei punţi şi am sugerat Primăriei să reducă traficul în zonă. Podul este construit în urmă cu mai bine de un secol, iar construcţia iniţială din metal a fost îmbrăcată în beton în anul 1951. Rata uzurii şi vechimea mare îşi spun cuvântul, podul măcinându-se practic sub greutatea vehiculelor care îl tranzitează, astfel că riscam să îl găsim surpat", ne-a declarat Cornel Meşter, şeful secţiei L4 din cadrul companiei CFR Infrastructură. Conform informaţiilor primite de la acesta, refacerea podului ar costa aproximativ trei milioane de euro, bani de care CFR nu dispune.
Deşi administraţia locală susţine că pasarela ar putea fi refăcută odată cu electrificarea căilor ferate din zonă, CFR nu poate promite nimic în acest sens, din lipsa fondurilor. Chiar dacă au existat discuţii pe marginea electrificării liniilor de cale ferată, proiectul nu se va materializa în curând.