De mai bine de 10 ani, o femeie din satul Trăznea, judeţul Sălaj, îşi duce veacul în câţiva metri pătraţi din sala de aşteptare a Gării din Oradea. Deşi autorităţile au încercat în repetate rânduri să o plaseze într-un azil de noapte, femeia refuză orice ajutor care i se oferă.

Sălăjeanca, în vârstă de 70 de ani, din satul Trăznea, a fost localizată de către autorităţi în gara din municipiu, în urma sesizărilor făcute de către angajaţii CFR. Dacă la început nu a fost observată de nimeni, prin gară perindându-se zilnic sute de oameni, în cele din urmă, angajaţii au constatat că femeia s-a instalat pur şi simplu acolo, cu toate bagajele. Administraţia Socială Comunitară Oradea (ASCO) a început, la vremea respectivă, o anchetă încercând să stabilească identitatea femeii, deoarece aceasta nu avea asupra sa niciun act de identitate, iar un dialog s-a dovedit imposibil, ţinând cont de faptul că nu ştia deloc limba română, doar pe cea maghiară. În cele din urmă, cu ajutorul unui translator, s-au obţinut unele informaţii, puţine, ce-i drept. Florin Codău, cel care s-a ocupat de cazul femeii şi a încercat în nenumărate rânduri să îi acorde un ajutor, plasând-o într-un azil de noapte, ne-a mărturisit că tot ce a reuşit să afle de la femeie a fost localitatea de provenienţă. Cu ajutorul acestui indiciu a izbutit, totuşi, să facă scenariul ultimilor ani din viaţa ei. A aflat că femeia nu beneficiază de niciun venit sau de ajutor social şi se pare că, înainte de a se stabili în gară, obişnuia să lucreze ocazional în satul Valea lui Mihai, din judeţul Bihor, unde era găzduită de către persoane binevoitoare.

"Mai bine la închisoare decât la azil"
Două scânduri aşezate pe nişte butuci alcătuiesc patul pe care bătrânica doarme, în şezut, în acel spaţiu îngust. Lipsită de orice apărare şi cu gândul parcă în altă parte, ne-a mărturisit cu durere în suflet: "Mai bine merg la puşcărie decât la azil". Cu o luxaţie de bazin de ambele părţi şi o stare de sănătate precară, aceasta refuză orice ajutor, preferând să trăiască din mila oamenilor. Din păcate, autorităţile nu mai pot acţiona în această privinţă, deoarece, pentru a o ridica dintr-un loc public, au nevoie de acordul acesteia, pe care nici în ruptul capului nu şi-l dă. Angajaţii şi toţi cei din gară s-au obişnuit cu prezenţa femeii acolo. Din când în când, aceasta mai iese din "bârlog" să mai schimbe două cuvinte cu trecătorii.