Depunerea jurământului de către Preşedintele Nicuşor Dan încheie cea mai dramatică dintre crizele politice din România de după 2007. O dată cu validarea alegerii sale, republica se poate angaja, timid, pe un drum al reconstrucţiei. Deceniul lui Klaus Iohannis trebuie să servească ca un îndreptar: erorile predecesorului pot fi, pentru cel care îi urmează, materia din care se se hrănească un tip de moderaţie fermă şi de înţelepciune politică. Acolo unde aroganţa a domnit, este vremea pentru politica la scară umană a modestiei. Cetăţenilor acestei ţări li se poate oferi nu doar frică sau ură, ci şi, poate, o firavă speranţă.

Agenda unui şef de stat

Dar pe acest drum nu aşteptările mesianice ne pot ghida: singură luciditatea de tip aronian poate contura un viitor care să nu fie cel al miracolelor, ci al infăptuirilor tenace. Reflecţia liberal- conservatoare, imună la cântecul de sirenă al radicalismelor, este alternativa la delirul întruchipat de Călin Georgescu şi de locţiitorul său, George Simion.

Ca preşedinte independent, neafiliat unui partid politic, Nicuşor Dan întruchipează o schimbare dramatică. Implozia PSD şi a PNL a permis a ascensiunea sa. Spre deosebire de şefii de stat de dinaintea sa, noul preşedinte nu poate căuta sprijin decât în naţiunea care l-a votat. Relaţia sa cu partidele este una complicată şi delicată.

Dincolo de alcătuirea unei formule de cabinet, suprema provocare a preşedintelui va fi  reconstrucţia democratică. Trauma anulării alegerilor şi neîncrederea se cer depăşite, prin efortul de a imagina conversaţia în care să fie antrenată întreaga naţiune. Republica trebuie să fie mai mult decât democraţie militantă, pregatită să se apere : apelul la demnitatea umană reprezintă calea de a bloca valul de radicalism demagogic. Afirmarea demnităţii umane, iată una dintre cheile acestei potenţiale refondări democratice.

O politică la scară umană este o politică a demnităţii umane: ea are ca obiectiv ultim refacerea acelor punţi de comunicare fără de care România nu poate exista. Ţinta ei este dialogul cu cei care, abandonaţi fiind, au ales salvarea prin demagogia mesianică. Restabilirea demnităţii celor care muncesc, în ţară, ca şi în afara ei, poate oferi naţiunii noastre un alt viitor.

Căci doar demnitatea umană poate trezi un sentiment al încrederii şi poate contracara avansul politicii de extracţie legionară. Doar graţie ei putem imagina un drum care să fie nu unul al utopiei, al dirijismului sau al planificării, ci unul al creşterii prosperităţii prin difuzarea proprietăţii şi asumarea independenţei economice. Statul nu este şi nu poate fi un salvator: guvernarea limitată poate fi eficace şi poate descuraja tendinţele demagogice ce alimentează deficitul. Demnitatea umană este inseparabilă de respect , de libertate şi de egalitate in faţa legii :privilegiile şi  corupţia subminează, fatal, acest delicat efort de reinventare colectivă.

 Preşedintele Republicii este garantul acestui echilibru instituţional care poate permite pacificarea societăţii noastre. El poate fi cel care redă egalităţii în faţa legii un înţeles autentic: justiţia trebuie să regăsească un parcurs al  fermităţii prudente. Mai mult decât o criză economică, impasul nostru colectiv este unul politic. Republica nu se poate fonda pe arbitrariu şi pe inegalitate.

 Noul preşedinte este chemat să fie nu doar creator de politică externă: el trebuie să fie şi vocea care, prin dialog cu naţiunea pe care o reprezintă, trasează un drum de urmat. România nu poate şi nu trebuie să aleagă între Statele Unite şi Europa : naţiune euro-atlantică,România are datoria de a lucra, tenace şi inteligent, la refacerea unei relaţii care să garanteze securitatea noastră colectivă. Încercarea cea mai importantă a noului preşedinte va fi această revigorare a relaţiei cu Statele Unite. România nu poate privi Rusia ca pe un aliat, iar sprijinul dat Ucrainei este unul acordat propriei noastre independenţe. Preşedintele Dan este obligat să transmită, convingător, acest mesaj: prezenţa sa publică este vitală pentru menţinerea acestui curs de politică externă.

Viitorul naţiunii noastre trece prin redescoperirea modestiei şi a tenacităţii. Politica la scară umană ne poate îngădui să conlucrăm şi să coexistăm: libertatea şi demnitatea individuală sunt valorile pe care nu le putem  abandona, niciodată. Cetăţenia este cărămida pe care o aşezăm la temelia acestui edificiu, spre a putea infrunta barbaria, delirul utopic şi ura.     

Ioan Stanomir