Sunt copii pentru care "acasă" nu există. De obicei aceştia sunt copii abandonaţi, cei cărora nu li se cunosc părinţii sau cei care, din diverse motive, nu pot să crească în sânul familiilor. Majoritatea se regăsesc în centrele de plasament unde persoane străine încearcă să suplinească lipsa părinţilor.


Centrul de plasament reprezintă o instituţie de protecţie specială care asigură pe termen scurt, mediu sau lung, cazarea, hrana, echipamentul şi condiţiile igienico-sanitare ale copiilor ori tinerilor ce beneficiază de acest serviciu, în funcţie de nevoile şi caracteristicile fiecărei categorii. 139 de copii se află în acest moment în cele două centre de plasament din judeţ, cel din Oradea respectiv cel din Popeşti, în timp ce numărul copiilor aflaţi în cele aproximativ 25 de centre de plasament de tip familial este de 315. De asemenea, peste 490 de copii sunt în plasament la familii în timp ce 679 sunt în plasament la un asistent maternal profesionist. Pentru aceştia grija unei familii adoptive ori a unor angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor reprezintă grija şi afecţiunea pe care în mod normal ar trebui să o primească din partea celor care le-au dat viaţă. Aceste centre au ca şi principiu respectarea interesului copiilor, îngrijirea şi supravegherea permanentă a beneficiarilor, precum şi asigurarea stării de sănătate, asistenţă medicală, recuperare şi îngrijire. În aceste locaţii se asigură beneficiarilor participarea la programe adaptate nevoilor şi caracteristicilor lor "De aceste servicii pot beneficia copii separaţi temporar sau definitiv de părinţii lor ca urmare a stabilirii, în condiţiile legii, măsurii plasamentului în acest tip de serviciu. O altă categorie o reprezintă copiii abuzaţi sau neglijaţi, familiile naturale ale copiilor aflaţi în dificultate precum şi tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi care beneficiază de protecţie specială până la integrarea în societate" ne-a declarat Ştefan Goţia, purtător de cuvânt al DGASPC Bihor. Pe toată durata şederii copiilor în aceste centre, se încearcă reintegrarea lor în familia naturală sau extinsă. Sunt situaţii când se reuşeşte acest lucru, însă, în majoritatea cazurilor eforturile angajaţilor DGASPC sunt sortite eşecului. Cu toate acestea, în rândul celor aflaţi în centrele de plasament sunt şi tineri care chiar dacă nu au familia alături, reuşesc să îşi creeze un drum în viaţă, urmează forme de învăţământ medii sau superioare, asfel că după finalizarea acestora sunt capabili să se descurce în viaţă. Copiii pot sta în aceste centre până ce împlinesc vârsta de 18 ani, iar în cazul în care urmeează o formă de învăţământ, pot sta până la finalizarea studiilor.