De ieri, o parte din medicii de familie nu mai acordă servicii decontate de CAS, iar pacienții nu mai primesc trimiteri și rețete compensate. În Bihor, conform Casei, până la ora 10.00, semnaseră prelungirea contractului 238 de medici dintr-un total de 332. Șefa medicilor de familie spune însă că unii medici au ajuns pe listă deși nu au semnat nimic.

 

„Nu se mai poate așa!” Cam ăsta este mesajul tuturor medicilor de familie din țară, chiar dacă unii au fost de acord să semneze prelungirea contractului cu Casele de Asigurări de Sănătate. Conform CAS Bihor, în județ au mai rămas în jur de 94 de medici care nu au semnat încă noile acte.

„Lista provizorie a fost afișată la ora 10.00. Au semnat 238 de medici dintr-un total de 332. Mai sunt mulți medici din județ care nu au semnat încă, dar au spus că vor veni în următoarele zile”, a spus, pentru CRIŞANA, Cătălina Mărinaș, purtător de cuvânt al CAS Bihor.

 

Nu au semnat, dar apar pe listă

Președintele Asociației medicilor de familie MEDFAM Bihor, dr. Dorina Popa are îndoieli că cei care apar pe lista publicată pe site-ul CAS Bihor au semnat actele adiționale.

„M-au sunat colegi care mi-au spus că nu au semnat nimic și apar pe acea listă. Unii au spus doar că vor semna pentru că Guvernul promisese că va rezolva problema, dar nu au semnat efectiv nimic și apar deja ca și cum ar fi semnat. Este clar că sunt mulți care au semnat pentru că în Bihor sunt 34 de Centre de Permanență, iar medicii sunt plătiți prin CAS pentru aceste Centre. Nu puteau să își întrerupă activitatea. Eu nu am semnat nimic. Am avut astăzi patru pacienți și am făcut consultații gratuite. Am scris rețete simple la fel cum au făcut colegii mei din țară. Rețetele erau necompensate oricum. Situația nu este rezolvată deloc, așa cum încearcă să spună unii. Accesarea Sistemului Informatic Unic Integrat al Asigurărilor Sociale de Sănătate a fost la jumătate comparativ cu 3 ianuarie 2017, ceea ce înseamnă că și cei care au semnat au ales să nu lucreze în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Nu știm ce vom face în continuare. Acesta a fost ultimul pas al protestelor declanșate anul trecut. Situația acum s-a complicat și mai mult pentru medicii de familie întrucât am fost obligați să creștem salariile în cabinete. Am făcut o simulare împreună cu contabilul și a reieșit că pentru a păstra la nivelul minim salariul unei angajate, ne costă în jur de 500 de lei în plus pe cabinet. Dacă situația nu se va schimba vom fi puși în situația de a ne căuta altceva de lucru”, a spus, pentru Crișana, dr. Dorina Popa.

 

Nu cu șantaj se rezolvă problema!

Ministrul Sănătății Florian Bodog a declarat, miercuri, că 90% din medicii de familie din București au semnat actul adițional la contractul cadru pentru următoarele trei luni și că nu consideră „etic și normal” ca medicii de familie care protestează față de birocrația din sistemul de sănătate să folosească pacienții în negocieri, precizând că „există loc de mai bine la finanțare”. Reprezentanții pacienților sunt însă de altă părere.

„E o chestiune pe care Guvernul, de ani de zile, nu o rezolvă. E o problemă de birocrație și de finanțare dezastruoasă a medicinei de familie. (...) Guvernul trebuie să fie responsabil, să nu mai paseze problemele doar la Casa de asigurări de sănătate și la Ministerul Sănătății. E o problemă de Guvern și de guvernare a sistemului de sănătate. (...) Guvernul trebuie să o rezolve, în ansamblul său, pentru că este și o problemă de resortul de finanțe, de sănătate, de educație, de social. Nu trebuie doar să promitem sau să spunem că 90% din medicii de familie au semnat deja sau vor semna, ceilalați sunt obligați să semneze. Nu așa se rezolvă problema, cu această aroganță nesimțită. Să poți să spui într-un moment de criză: noi suntem mai deștepți și vă șantajăm”, a explicat Vasile Barbu preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor.

Medicii de familie au protestat în data de 15 noiembrie 2017 în Piața Victoriei, având o întâlnire cu premierul Mihai Todose și cu ministrul Sănătății, Florian Bodog, în care li s-a promis că se vor rezolva problemele din sistem.

Doctorii, care asigură 70% din totalul serviciilor medicale primite de pacienți în România, susțin că timpul petrecut de medic cu pacient a scăzut dramatic, relația medic-pacient fiind transformată în una birocratică. Ei au cerut alocarea de minimum 10% din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, față de 5,8% în prezent, pentru crearea unui echilibru în finanțarea sistemului public de sănătate, crearea mediului propice unei relații funcționale medic-familie, prin debirocratizarea sistemului și neîngrădirea ariei de competențe ale medicului de familie în relația cu pacientul și recunoașterea importanței muncii medicului de familie în sistemul public de sănătate și respectarea drepturilor constituționale ale medicilor și pacienților. Un medic de familie are dreptul la 20 de consultații pe zi, primind pe o consultație între 10,89 și 14,52 de lei în funcție de pregătire (primar, specialist sau fără specialitate). Cu acești bani medicul trebui să achite toate cheltuielile zilnice din cabinet, adică să își plătească asistenta, chiria, taxele, logistica, instrumentarul etc. Concluzia amară este aceea că o consultație la un medic primar de medicina familiei este mai ieftină ca un tuns.