Administraţia Imobiliară Oradea intenţionează să organizeze pe data de 10 decembrie a.c. o dezbatere publică pe marginea noului Regulament de organizare şi repartizare a locurilor din parcările de reşedinţă în municipiul Oradea. Proiectul de regulament urmează să fie supus aprobării Consiliului Local Oradea în şedinţa ordinară din luna decembrie.

 

Noile prevederi incluse în acest act riscă să stârnească numeroase nemulţumiri în rândul proprietarilor de maşini care vor trebui să achite o taxă anuală de 80 de lei pentru locul de parcare din faţa blocului în care locuiesc. AIO a avut în vedere instituirea unor noi reguli pentru închirierea locurilor de parcare din Oradea. În prima etapă, par să fie vizate acele parcări amenajate de curând de municipalitatea orădeană: cele din jurul Parcului Seleuş, de pe strada Nufărul, de-a lungul liniei de tramvai, în zona Colegiului Tehnic "Transilvania", respectiv strada Densusianu şi strada Podului. Însă mai marii Primăriei uită faptul că, din cauza lucrărilor prost executate de către Selina, pe vreme ploioasă aceste parcări sunt pline de apă, ceea ce face imposibilă staţionarea autoturismelor. Lista va fi completată odată ce municipalitatea va amenaja alte noi astfel de parcări în cartierele de blocuri. Potrivit Regulamentului, fiecare proprietar auto va putea achiziţiona, contra sumei de 80 de lei, un abonament de parcare, care va putea fi utilizat în intervalul orar 17.00-7.00. Repartizarea locurilor de parcare se va face în ordinea cronologică a înregistrării cererilor la Asociaţia de proprietari. Din totalul locurilor de parcare de reşedinţă, doar 90% vor fi repartizate locatarilor, iar 10% vor rămâne libere la dispoziţia vizitatorilor. Locurile de parcare vor fi repartizate doar după amenajarea, semnalizarea şi numerotarea acestora. O altă obligaţie care revine primăriei este eliberarea locului de parcare ocupat abuziv de un alt autoturism. Astfel, titularul locului de parcare care-şi vede locul ocupat poate solicita la dispeceratul Poliţiei Comunitare sancţionarea/ridicarea/blocarea celuilalt autoturism. "Pentru efectuarea uneia dintre aceste operaţiuni, echipajele vor ajunge la locul respectiv în maximum 1 oră de la primirea solicitării prin dispecerat", se arată în articolul 25 al Regulamentului. Totuşi, în cazul în care niciuna dintre cele trei autospeciale ale Primăriei nu pot ajunge la locul indicat de şofer pentru a i se elibera parcarea, cetăţeanul trebuie să se mulţumească cu "obligaţia dispecerului de a-l anunţa când va ajunge un echipaj". În acest moment, AIO deţine trei autospeciale de ridicare, astfel, dacă cele trei vor fi ocupate la momentul sesizării, şoferului nu-i rămâne decât să-şi găsească un alt loc de parcare şi să revină la locul său peste două, trei ore. Persoanele interesate de acest Regulament pot să-l acceseze de pe site-ul Primăriei Oradea, secţiunea Dezbateri publice. Pe data de 10 decembrie 2009, ora 16.00, în sala Mare a Primăriei, orădenii sunt aşteptaţi să vină cu propuneri în vederea îmbunătăţirii acestuia.