De ziua lor, asistenţii sociali din judeţ s-au întâlnit la Oradea
Deşi Ziua Mondială a Asistenţei Sociale se serbează pe data de 17 martie, membrii Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali Bihor, alături de cei ai Asociaţiei "Asistenţilor Sociali Crişana", au marcat această sărbătoare cu o zi mai târziu.
Peste 100 de asistenţi sociali din judeţ s-au adunat, ieri, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Bihor, cu ocazia "Zilei Mondiale a Asistenţei Sociale". Scopul întâlnirii l-a constituit şi informarea celor prezenţi asupra sucursalei Colegiului Asistenţilor Sociali Bihor, sucursală care în judeţul nostru activează din toamna anului trecut. Asistentul scocial se ocupă în principal cu recuperarea şi reintegrarea psiho-socială şi profesională a persoanelor cu probleme speciale, analizează influenţa factorilor sociali asupra stării de sănătate mentală şi a comportamentului uman, acordă consultaţii privind drepturile şi obligaţiile asistaţilor, colaborează cu instituţii sau organizaţii care au obiective similare, participă la elaborarea metodelor şi tehnicilor de lucru şi în acelaşi timp propune măsuri de ajutorare sau recuperare. Munca unui lucrător social este aceea de a ajuta oamenii în rezolvarea problemelor legate de situaţia lor socială sau de viaţa personală. Exercitarea profesiei de asistent social este avizată de Colegiul Asistenţilor Sociali din România şi autorizată de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. "Prin întâlnirea de astăzi (n.r. -ieri) am dorit să informăm membrii Colegiului, dar şi pe cei care au intenţia să se înscrie de aici înainte, despre statutul asistentului social, despre normele de competenţă şi în acelaşi timp să le prezentăm codul deontologic", ne-a declarat Mirela Tonceanu, preşedinta Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali Bihor. Cu toate că filiala Bihor a luat fiinţă în toamna anului trecut, până la această oră, peste 140 de asistenţi sociali s-au înscris în organizaţie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.