Condiţii ca în Evul Mediu în Cartierul "Europa"?!
Banii jos, utilităţile în... aer
Pe lista orădenilor nemulţumiţi de modul în care decurg relaţiile contractuale cu firma Impact, având ca obiect construcţia unor vile în cartierul Europa, s-au "înscris" şi alte persoane. Dacă până acum acestea proveneau doar din rândul contractanţilor iniţiali, care s-au "ars" cu firma MTS Leasing, de această dată este vorba despre o persoană care a bătut palma direct cu firma Impact, fără a fi implicat nici un finanţator la mijloc...
Casa acum, utilităţile... mai apoi
"În octombrie 2005, am încheiat un contract de execuţie construcţie în Cartierul Europa, cu plata pe faze de execuţie. Valoarea contractului a fost de 2.332.000.000 lei vechi (TVA inclus), din care, la semnare, am achitat suma de 1,5 miliarde lei vechi. Cu alte cuvinte, eu nu sunt în situaţia primilor contractanţi, întrucât valoarea contractului a fost din start stabilită în lei şi nici nu e vorba de o creditare, 70% din valoare fiind achitată la semnarea contractului, iar diferenţa rămasă se achită, integral, la data preluării casei, stabilită pentru 21 iunie 2006". Aşa îşi începe scrisoarea remisă pe adresa redacţiei Teodor Dan Sarca, din Oradea, care a mers pe mâna Impact în demersul său de achiziţie a unei noi locuinţe. Din diverse motive, însă, pe care constructorul le aruncă în cârca Primăriei, termenele prevăzute în contract pentru realizarea utilităţilor, nu au fost respectate întru totul. "Începând cu luna aprilie 2006, am dus efectiv o luptă cu SC Impact SA, pentru că era evident că termenul de predare a casei este în pericol, lucrările efectuându-se în ritm de melc. Într-un final eroic, sub o presiune constantă exercitată de mine asupra lor, în data de 23 iunie 2006, a avut loc o recepţie preliminară a casei (lucrările fiind executate, în opinia mea, la un nivel cel mult mediu)", ne relatează clientul Impact. Chiar şi aşa, însă, cu casa predată "la cheie", locuirea în acest spaţiu este imposibilă deocamdată. Trecând peste lipsa celorlalte utilităţi şi finisaje, care, în opinia orădeanului, lasă mult de dorit, nerealizarea racordurilor pentru gaz este cea mai mare nemulţumire a sa. "În contractul pe care l-am încheiat se prevede că obligaţia executantului de a executa imobilul se consideră îndeplinită din punct de vedere al reţelelor de utilităţi la momentul realizării acestora în interiorul imobilului, precum şi a celor de branşare la reţelele publice de utilităţi, până la ieşirea din ansamblu. Am solicitat cel puţin stabilirea unui termen ferm pentru racordarea la gaz, aştept răspunsul", aflăm de la Dan Sarca, răspuns care i-a parvenit zilele trecute, prin intermediul căruia a fost informat că imobilul său va fi racordat la reţeaua interioară de gaz metan până la 31 iulie 2006, zona respectivă având ca termen de predare a reţelei interioare de gaz lunile septembrie-octombrie 2006. Până atunci, însă, conducerea societăţii îi recomandă "călduros" punerea la dispoziţie, contra cost, a unor butelii cu gaz lichefiat pentru funcţionarea normală a centralei termice.
Un "domiciliu" necunoscut
Constructorul nu este singura ţintă spre care se îndreaptă nemulţumirile orădeanului, acesta având anumite reproşuri şi faţă de modul în care Primăria Oradea răspunde solicitărilor sale. "Deşi, în mod normal, Primăria ar trebui să aibă deja schiţa întregului cartier cu denumiri de străzi şi numere de casă, la cererea mea privind eliberarea unui certificat de nomenclatură stradală şi adresă, mi s-a spus că răspunsul îl voi primi în termen de 30 de zile. Sunt de acord că termenul general de soluţionare a unei cereri este de 30 de zile, totuşi, cred că o denumire de stradă şi un număr într-un cartier realizat în parteneriat public-privat, în care una din părţi este chiar Primăria, cred că s-ar fi putut soluţiona mult mai rapid. În situaţia dată, sunt pus să mă învârt într-un cerc vicios: nu-mi pot declara noul domiciliu, pentru că nu am adresă, nu pot face declaraţia de impunere pentru terenul dobândit", reclamă orădeanul, a cărui situaţie este cu atât mai dificilă cu cât imobilul în care a locuit până în prezent a fost vândut, neavând altă variantă decât mutarea într-o casă, care, până în prezent, nu-i oferă toate condiţiile necesare unui trai decent. Contactat telefonic, Andrei Luncan, arhitectul şef al municipiului, ne-a declarat că există deja o schiţă a întregului cartier, iar răspunsul la cerere va fi expediat chiar în aceste zile, prin urmare, nu vor trece 30 de zile pentru emiterea lui.
Una peste alta, însă, trecând peste toate aceste chestiuni de amănunt, nemulţumirea orădeanului este firească. Poate, ar fi fost nevoie ca acest parteneriat să fie mai bine gândit, astfel încât momentul predării vilelor, "la cheie", să coincidă cu cel al finalizării utilităţilor, atât cele care revin constructorului, cât şi partenerului public, şi anume Primăriei Oradea. Cât despre eforturile reprezentanţilor antreprenorului de a induce ideea că totul e roz în cartierul de vile "Europa", acestea sunt sortite eşecului, câtă vreme vocea clienţilor nemulţumiţi se face tot mai des auzită.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.