Pacienţii şi aparţinătorii bolnavilor internaţi în Spitalul Clinic Municipal „Gavril Curteanu” din Oradea vor decide singuri ce mănâncă la prânz şi cină, în funcţie de afecţiunile de care suferă şi recomandarea medicilor, existând inclusiv meniuri vegetariene, hipoalergenice sau fără gluten.

 

Prima zi în care masa a fost servită în funcţie de ce au ales pacienţii a fost ieri.

Proiectul „Meniu la alegere pentru pacienţi”, a pornit duminică, prima zi în care pacienţii au putut comanda meniul de la prânz şi cină pentru a doua zi. Ieri, bolnavii şi aparţinătorii au primit ce au comandat din catalogul pus la dispoziţie. Oferta este una variată, existând meniuri speciale pentru copii, vârstnici, pentru persoanele intolerante la gluten, vegetarieni etc. Mâncarea este preparată de Select Catering, care o livrează proaspătă, în caserole, şi se serveşte caldă pacienţilor. „Proiectul de meniu la alegere a demarat ieri, după ce medicul a stabilit dieta. Pacientul alege ce doreşte să mănânce, sigur, în funcţie de afecţiune şi recomandările medicale, existând 27 de variante de meniu. Nu se aşteptau bolnavii, dar este un lucru absolut benefic inclusiv pentru confortul psihic al pacienţilor. Mâncarea se livrează caldă, în caserole, nu mai vine în găleţi. Aşa ar trebui să fie normalitatea, acest proiect este un pas spre normalitate”, a declarat, ieri, dr. Ovidiu Burtă, directorul medical al Spitalului Municipal. Pe de altă parte, conducerea spitalului a prezentat, ieri, un bilanţ al ultimelor şase luni. În primăvara acestui an, unitatea medicală a fost dotată, printr-un proiect derulat pe fonduri europene, cu mai multe echipamente, în valoare de peste zece milioane de lei, cum ar fi: cinci monitoare, cinci aparate de ventilaţie mecanică de înaltă performanţă, patru defibrilatoare manuale, urmând să fie achiziţionată şi altă aparatură, respectiv injectoare, o platformă ecografică pentru evaluarea ochiului etc. Un alt proiect, tot pe fonduri europene, este în derulare, în parteneriat cu Spitalul Judeţean, Spitalul Municipal urmând să beneficieze de fonduri de peste 2,7 milioane de lei. Potrivit managerului Laurenţiu Chiană, la 1 iulie s-a dat startul lucrărilor de anvelopare a clădirii de pe strada Corneliu Coposu, scopul fiind creşeterea eficienţei energetice şi reducerea cheltuielilor. Lucrări vor fi desfăşurate şi în interior, vor fi montate chiuvete cu senzori, uşi inteligente etc. În ceea ce priveşte partea financiară, managerul Laurenţiu Chiană a precizat că, în 1 februarie, unitatea avea plăţi restante în valoare de peste zece milioane de lei, acum cifra scăzând până la 7,5 milioane. „În total, la începutul anului, Spitalul Municipal avea peste 53 milioane de lei creanţe comerciale şi peste 31 milioane de lei datorii. Acum, creanţele sunt în valoare de aproximativ 16 milioane de lei, iar datoriile în valoare de circa 18 milioane. În ceea ce priveşte veniturile proprii, de la 1 iulie Spitalul Municipal colaborează cu Aeroportul Oradea, avem acolo un centru de testare. În luna iunie, din testele PCR efectuate acolo, spitalul a obţinut venituri proprii în valoare de 267.110 lei, bani cu care putem să facem reparaţii şi să asigurăm buna funcţionare”, a declarat Laurenţiu Chiană. Managerul a mai precizat şi că stocul de medicamente existent în ianuarie, în valoare de aproape 1,4 milioane de lei, acum aproape s-a dublat, existând un stoc considerabil şi de biocide, în valoare de 88.000 lei.  O altă noutate este faptul că spitalul din Oradea va colabora cu o instituţie medicală din Trieste cu înaltă specializare în pediatrie. Parteneriatul înseamnă practic că micii pacienţi români, cu boli grave care nu pot fi trataţi în ţară, vor putea fi transferaţi şi trataţi la Trieste.