Scriitorul și jurnalistul francez de origine română Radu Portocală afirmă în volumul „România – autopsia unei lovituri de stat – în ţara în care a triumfat minciuna” că Nicolae Ceaușescu însuși a fost cel care a declanșat îndepărtarea sa brutală de la putere și prăbușirea comunismului în România.

Radu Portocală susține teoria conform căreia în România, în decembrie 1989, a avut loc o lovitură de stat orchestrată de Moscova, teorie inclusă de publicista şi eseista Ruxandra Cesereanu într-un studiu dedicat teoriilor „conspiraționiste” privind Revoluţia de acum 30 de ani, publicat în revista Observatorul Cultural și preluat de portalulrevoluției.ro.

De altfel, ideea că Uniunea Sovietică şi, cu diferite grade de complicitate, SUA şi Vestul au jucat un rol de bază în evenimentele din decembrie 1989 e răspândită în marea majoritate a relatărilor despre Revoluție în România post-ceauşistă, indiferent din care parte a spectrului ideologic provin.

 

Congresul al XIV-lea al PCR, începutul sfârșitului

 

Conform jurnalistului și scriitorului francez de origine română Radu Portocală, ceea ce l-ar fi determinat pe fostul lider al URSSS, Mihail Gorbaciov, să inițieze schimbarea de regim din România a fost discursul lui Nicolae Ceaușescu la Congresul al XIV-lea al PCR, care a avut loc în 20-24 noiembrie 1989.

În raportul politic prezentat Congresului, Nicolae Ceauşescu a cerut, în premieră, anularea tuturor acordurilor încheiate în perioada celui de-al Doilea Război Mondial cu Germania hitleristă, implicit a Pactului Ribbentrop-Molotov.

Nicolae Ceauşescu a făcut anunţul în contextul în care în 1990 se împlineau 45 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. „Anul viitor se împlinesc 45 de ani de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. De aceea, România consideră că trebuie să se treacă la adoptarea măsurilor necesare soluționării tuturor problemelor care nu s-au rezolvat încă. În primul rând apare necesar să se adopte o pozitie clară, fără echivoc de condamnare şi anulare a tuturor acordurilor încheiate cu Germania hitleristă, trăgându-se concluziile practice pentru anularea tuturor urmărilor acestor acorduri şi dictate”, a afirmat Nicolae Ceaușescu la Congresul al XIV-lea al PCR, din 20-24 noiembrie 1989. Practic, Ceaușescu a cerut retrocedarea Basarabiei, iar prin această pretenție teritorială, considerată tabú, fostul lider comunist ar fi declanșat scenariul moscovit al îndepărtării sale de la putere.

 

URSS și Ungaria, complice; Tőkés, un pretext

 

Radu Portocală susține însă că, în operațiunea de îndepărtare a lui Ceaușescu, URSS ar fi fost ajutată de Ungaria, care ar fi făcut publicitate în jurul pastorului reformat László Tőkés, acesta, la rândul său, a fost folosit ca pretext pentru formarea unei mase critice, majoritar românești, pentru stimularea și promovarea publică a unei revolte. Un argument al lui Radu Portocală în favoarea acestei susțineri este că pastorul reformat a fost arestat la 17 decembrie și eliberat 5 zile mai târziu, la 22 decembrie 1989, semn că rolul lui Tőkés se încheiase și că nu mai era nevoie de el în desfășurarea propriu-zisă a evenimentelor. Radu Portocală mai afirmă că, la început, Armata si Securitatea au evitat să utilizeze arme de foc, folosind tunuri de apă și bastoane; armele de foc vor fi folosite doar după ce încep vandalizările, comise, de altfel, de provocatori care erau fie agenți străini, fie securiști. Armata este atrasă și ea în complot, folosind armele de foc în asa fel încât să facă starea de revoluție credibilă. Și Securitatea a participat la represiune, dar într-o măsură mai mică decât Armata, afirmă Radu Portocală.

 

Dezinformare în presa occidentală

 

Din 20 decembrie, presa occidentală este dezinformată programat și ritualic în privința victimelor, fiind lansată ideea de masacru și genocid. Înainte de 20 decembrie, posturile străine de radio răspândesc zvonul extinderii revoltei și în alte orașe ale țării, scopul fiind ațâțarea românilor; s-ar fi mizat pe efectul special al unei benzi sonore în care timișorenii înfruntau verbal soldații, care, apoi, începeau să tragă.

„Se aștepta ca românii să iasă în stradă și să-l huiduie pe dictator; era obligatoriu să aibă impresia că ei sunt la originea căderii lui și că tot ei sunt apoi aceia care-i aleg pe cei ce vor prelua puterea. Punctul de plecare al montajului este Timișoara. Mișcarea care, încet-încet, se generalizează se bazează pe o ficțiune”, comentează Radu Portocală.

Lovitura de stat se definitivează în perioada 21-22 decembrie 1989. La 21 decembrie are loc mitingul „sinucigaș“ al dictatorului. Boicotul mitingului s-ar fi datorat următoarei situaţii: manifestația s-a spart și oamenii au fugit, întrucât prin difuzoare s-ar fi auzit, la un moment dat, zgomot de focuri de arme și țipete (acestea nu ar fi putut fi înscenate sau înregistrate decât de Securitate). Apoi mulțimea s-a repliat în centrul Bucureștiului, dar fără să existe lideri. La lăsarea întunericului a început să se tragă în protestatari, întrucât erau necesare victimele. 

La 22 decembrie, a fost înscenată sinuciderea generalului Vasile Milea: acesta fusese docil față de ordinele dictatorului și acceptase ca Armata să tragă în populație. Ceaușescu nu avea, prin urmare, motiv să îl elimine. Ca urmare, Radu Portocală susține ideea că generalul Milea a fost asasinat de o facțiune pucistă din Securitate, pentru a obține sprijinul Armatei în momentul în care fostul ministru al Apărării devenea „martir“.

 

Execuția lui Ceaușescu

 

Ziua de 22 decembrie, după anunțarea oficială a revoluției, prilejuieşte și marile înscenări pentru mass-media occidentale: gropile comune de la Timișoara, cu presupuse trupuri schingiuite şi estimarea victimelor la 60.000, fiind declarat genocidul. O altă minciună a revoluției ar fi fost capturarea lui Ceaușescu: acesta a fost arestat şi probabil chiar executat în 22, sau cel târziu la 23 decembrie, dar s-a așteptat până la 25 decembrie pentru a fi anunțat public acest lucru, în așa fel încât să se mai adune victime care să legitimeze „revoluția“ și travaliul revoluționar al noii Puteri instalate. Chiar și execuția lui Ceaușescu a fost montată, cuplul fiind ucis înainte de a fi filmată presupusa execuție. Probabil, consideră Radu Portocală, cei doi au fost împuscați după metoda rusească, cu un glonț în ceafă.

Un loc aparte în lovitura de stat l-ar fi avut și fostul președinte Ion Iliescu, arătând prin modul cum se comportă, că își pregătise lecția din timp și o învățase. Pentru a masca puciul și mai ales eminența cenușie moscovită, Iliescu și grupul său ar fi lansat psihoza despre și cu „teroriști” și iluzia de microrăzboi civil: este evitat termenul securiști, întrucât Iliescu ar fi fost instalat la Putere cu girul Moscovei, dar de către Securitate (respectiv, de facțiunea pro-sovietică). Puterea speculează, chiar într-o anumită etapă acuză că „teroriștii” ar fi fost străini: existența acestora ar fi creat condițiile pentru intervenția trupelor Pactului de la Varșovia, respectiv a sovieticilor. Însuși George Bush empatizează cu posibilitatea (sau chiar sugerează) ca URSS să intervină militar în România, în favoarea „revoluției“.

 

Eşalonul doi al nomenclaturii

 

Victimele au apărut și după 22 decembrie, întrucât noua Putere s-ar fi bazat pe sacrificarea inocenților, grupul Iliescu fiind considerat direct vinovat pentru aceste victime. Pentru a nu răspunde pentru atâtea morți inutile, Ion Iliescu și cei din jurul său ar fi susținut cu obstinație spontaneitatea „revoluției“. În concluzie, revoluția ar fi fost uzurpată de o „simplă remaniere guvernamentală“ cu membri ai nomenclaturii de rangul doi.

Un argument că regimul nu s-ar fi schimbat, ci doar ar fi fost remaniat este că una dintre primele misiuni ale Serviciului Român de Informații (creat în martie 1990, dar care ar fi, de fapt, Securitatea renăscută) a fost să îi furnizeze lui Ion Iliescu dosarele românilor din exil care coagulaseră în Opoziție, acuzând regimul Iliescu de neocomunism.

La 20 mai au avut loc primele alegeri libere, câștigate la un scor categoric de Ion Iliescu și FSN. „Pentru prima oară în istorie, stăpânirea sovietică asupra unei țări este validată prin plebiscit de către un popor care își imaginează ca a votat pentru libertate“, conchide Radu Portocală. (Va urma)