Am prezentat la un moment dat, imediat după pronunţarea hotărârii, faptul că prin Decizia cu nr. 432 din 17 iunie 2021, Curtea Constituţională a constatat faptul că - “dispozițiile art. 8 alin.(5) tezele a doua și a treia din Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite sunt neconstituționale”.

Într-un final, deşi foarte asteptată de către justiţiabili cât şi de practicieni ai dreptului, a venit şi motivarea acestei decizii, care produce consecinţe destul de însemnate în practică. Prin prezentul articol vom încerca să redăm argumentele principale folosite de către Curtea Constituţională în decizia de declarare ca fiind neconstituţionale a prevederilor legale atacate, urmând ca în cadrul unui articol viitor să prezentăm şi consecinţele produse de această decizie în practică. Astfel, cu titlul preliminar este de menţionat faptul că prevederile care au fost declarate ca fiind neconstituţionale evidenţiau - “Se consideră că există impreviziune în cazul în care debitorul, care formulează notificare de dare în plată, a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, dar este în continuare executat silit, prin poprire sau alte forme de executare silită, pentru datoria iniţială şi pentru accesoriile acesteia, neacoperite prin executarea silită a imobilului ipotecat. Dispoziţiile art. 4 alin. (13) se aplică în mod corespunzător”. Curtea Constituţională a evidenţiat faptul că - “situația în care debitorul a fost executat silit prin vânzarea imobilului ipotecat cu destinația de locuință nu poate fi calificată tale quale drept o situație de impreviziune”, întrucât o asemenea prevedere – “permite unui debitor să nu își plătească obligațiile lunare totale de plată decurgând din contractul/contractele de credit și, în consecință, indiferent de motivele pentru care nu își îndeplinește aceste obligații, contractul de credit respectiv să fie considerat, în momentul în care bunul imobil cu destinația de locuință este vândut prin licitație publică de către creditor, ca fiind afectat de impreviziune” (paragraful 66 din Decizie). Or, o astfel de reglementare contravine însăşi raţiunii impreviziunii, putând să fie folosită în sensul abuziv de către consumator. În cadrul aceste decizii, Curtea Constituţională reaminteşte când intervine impreviziunea în cadrul contractelor de credit bancar, mai precis - “impreviziunea intervine ca urmare a dezechilibrării semnificative a prestațiilor rezultate din contractul de credit, și nu din faptul că bunul imobil ipotecat a fost vândut în cadrul unei proceduri de executare silită” (paragraf 67 din Decizie). Acest argument fiind continuat de către instanţa care arată - “începerea și derularea unei asemenea proceduri execuționale poate fi efectul apariției unei situații neprevăzute de debitor și în raport cu care acesta nu a mai putut face față obligațiilor contractuale, dar în niciun caz nu se identifică cu impreviziunea în sine”.