Un bihorean în vârstă de 48 de ani şi-a pierdut viaţa ieri dimineaţă după ce, aflat la volanul maşinii sale, a pierdut controlul volanului, a lovit doi arbori, iar apoi s-a izbit frontal de un stâlp de iluminat.

Potrivit informaţiilor transmise de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, accidentul s-a produs, ieri, la ora 09.38, pe drumul județean 795, în localitatea bihoreană Tinca. „Un bărbat de 48 de ani, din comuna Holod, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Râpa - Tinca, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum - carosabil umed. Astfel, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă, a lovit frontal doi arbori, iar apoi a intrat în coliziune frontală cu un stâlp de iluminat public. În urma accidentului rutier, conducătorul autoturismului a suferit leziuni care i-au provocat decesul”, a precizat comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului rutier. De asemenea, Poliţia Rutieră le reaminteşte conducătorilor auto ca în condiţiile unui carosabil umed să adopte o manieră calmă de pilotare, evitând bruscarea comenzilor vehiculului. Totodată, este absolut necesar să ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum şi să efectueze fiecare manevră numai după o temeinică asigurare. În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie sau a fulgilor de zăpadă, folosirea luminilor de către ceilalţi şoferi reduce riscul producerii unor accidente cauzate de neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege. Atenţie deosebită  necesită şi sistemul de ventilaţie-dezaburire a parbrizului şi lunetei maşinii, care trebuie să funcţioneze impecabil. Un alt fenomen cu care şoferii se pot confrunta în aceste zile este ceaţa. Amintim faptul că toţi conducătorii auto sunt obligaţi prin lege ca în asemenea condiţii să utilizeze luminile de întâlnire şi de ceaţă (dacă prin construcţie autovehiculul este prevăzut şi cu proiectoare de ceaţă).

Poliţiştii reamintesc obligaţia conducătorilor de vehicule să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 de km/h în localităţi sau 50 de km/h în afara localităţilor, când ceaţa reduce vizibilitatea sub 100 de metri. Pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.