Tony Blair, Jean-Claude Juncker, Jan Peter Balkenende, fostul premier finlandez Paavo Tapio Lipponen sau fosta preşedintă a Irlandei, Mary Robinson, sunt principalii candidaţi posibili la funcţia de preşedinte al Consiliului UE, creată prin Tratatul de la Lisabona, relatează AFP.

Interesul lui Tony Blair pentru funcţie nu este deloc pus la îndoială. Numele lui este menţionat de peste doi ani, însă, în prezent, acesta nu mai prezintă la fel de mult interes. În vârstă de 56 de ani, el prezintă avantajul, pentru o Uniune Europeană care se teme să fie ţinută deoparte de triunghiul Statele Unite-China-Rusia, că este cunoscut şi charismatic. Are, însă, şi dezavantajul că s-a aflat la conducerea uneia dintre ţările eurosceptice, care nu face parte din zona euro sau Schengen. De asemenea, el a fost prea apropiat de George W. Bush în timpul războiului din Irak.
Unul dintre decanii liderilor în exerciţiu din Uniunea Europeană, premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker crede că este unul dintre favoriţi. European convins, preşedinte al Forumului miniştrilor de Finanţe din zona euro, a avut şi momente neplăcute, odată cu instalarea crizei financiare, în toamna lui 2008, în timpul căreia a rămas discret.
Dacă Blair este respins, europenii s-ar putea îndrepta către Jan Peter Balkenende, un candidat de compromis. Premierul olandez prezintă avantajul că vine dintr-o ţară "mică" din Uniunea Europeană şi, deci, că poate reprezenta o asigurare pentru cei care se tem să vadă un conducător al unei ţări "mari" la conducerea blocului celor 27 de membri. Problema este că personajului îi lipseşte strălucirea şi este aproape necunoscut pe scena internaţională.
Fostul şef al Guvernului finlandez, Paavo Tapio Lipponen, face parte din aceeaşi categorie cu Balkenende. Foarte bun cunoscător al problemelor europene, Lipponen a fost premier din 1995 până în 2003. Provenind din Partidul Social-Democrat, el ar permite realizarea unui echilibru politic în Europa, în măsura în care doi reprezentanţi de centru-drepata (Jose Manuel Barroso şi Jerzy Buzek) conduc deja două instituţii europene: Comisia şi Parlamentul.
Fostă preşedintă a Irlandei, Mary Robinson a fost citată de mai multe ori. Ea ar reprezenta un puternic simbol pentru Europa: o femeie care ocupă prima dată funcţia de preşedinte permanent al Consiliului European. Însă ea tocmai a anunţat că nu ar "putea să ia în calcul acceptarea provocării". În trecut, însă, au existat numeroşi reprezentanţi care au revenit asupra unor poziţii ca aceasta.
Istoria instituţiilor europene a demonstrat, adesea, că învingătorul apare de nicăieri, în ultimul moment. Acesta a fost cazul lui Barroso pentru Comisia Europeană, în 2004.