Fidel Castro predă puterea
În vârstă de 81 de ani, liderul cubanez a sugerat pentru prima dată în luna decembrie că intenţionează să renunţe la funcţiile de conducere deţinute, pentru a-şi asuma un rol mai mult consultativ în ceea ce priveşte deciziile statului cubanez. Mesajul său intervine în contextul în care Parlamentul cubanez se va reuni peste câteva zile, pentru a-i desemna pe preşedintele şi pe membrii Consiliului de Stat, cea mai înaltă instanţă executivă a regimului comunist de la Havana. Funcţia supremă în stat îi va reveni lui Raul Castro, care, de altfel, a preluat temporar prerogativele prezidenţiale în urmă cu un an şi jumătate, după retragerea fratelui său mai mare, datorate necesităţii unei intervenţii chirurgicale. Raul Castro, căruia îi lipseşte carsima fratelui său, are vârsta de 76 de ani şi îndeplineşte, în prezent, şi funcţiile de vicepreşedinte şi ministru al Forţelor Armate. Spre deosebire de fratele său, ale cărui discursuri durau ore întregi, Raul Castro ţine discursuri publice foarte rar, iar acestea sunt scurte şi la obiect. Fidel Castro s-a născut la 13 august 1926, la Biran. A urmat trei şcoli de factură iezuită, după care a intrat la Facultatea de Drept din Havana. În 1953 a fost în fruntea atacului asupra cazărmii Moncada din Santiago de Cuba, marcând lupta armată împotriva generalului Fulgencio Batista. A urmat arestarea şi condamnarea sa la 15 ani de detenţie, dar a reuşit să scape în urma unei amnistii. S-a autoexilat în Mexic, unde a fondat o mişcare de gherilă. În anul 1956 a revenit în Cuba împreună cu 80 de partizani, printre care şi fratele său, Raul, şi celebrul Ernesto (Che) Guevara. Fiind iniţiatorul mişcării de rezistenţă împotriva regimului Batista, la 1 ianuarie 1959 reuşeşte să preia puterea, fiind proclamat eliberator al Cubei, iar în februarie este desemnat premier, funcţie care a deţinut-o până în anul 1976. A naţionalizat terenurile agricole, industria şi a confiscat averile cetăţenilor străini. În 1961 Castro a proclamat Cuba stat socialist, iar în iulie 1962 s-a semnat la Moscova un acord militar sovieto-cubanez care a avut drept consecinţă instituirea de către preşedintele american John F. Kennedy a blocadei navale împotriva Cubei, fapt ce a dus la celebra criză a rachetelor. Tot în 1962 Castro a impus sistemul partidului unic, iar în 1975, primul Congres al Partidului Comunist a adoptat statutul partidului, precum şi un proiect de Constituţie, conceput după model sovietic. În anul 1976, odată cu constituirea Adunării naţionale a Puterii Populare ca for legislativ al ţării, Fidel a devenit preşedinte.
În cei 49 de ani de exercitare a puterii în Cuba, în SUA s-au perindat la putere 10 preşedinţi, toţi având ca scop înlăturarea lui Fidel de la putere. Nu au reuşit, astfel că El Lider Maximo a făcut ce ştie el cel mai bine. A plecat când a vrut el. Chiar dacă nu se mai află la conducere, Castro va rămâne o influenţă puternică în fieful guvernării de la Havana.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.