Sâmbătă, 17 iulie, la Hotel Continental din Oradea a avut loc Concursul Naţional „Surzii, creatori de frumos”, ediţia 2017. Competiţia a reunit 34 de participanţi din 18 judeţe ale ţării, şi-au demonstrat îndemânarea şi talentul, atât prin intermediul lucrărilor expuse, cât şi în cazul probei practice ad-hoc.

Evenimentul s-a deschi oficial la ora 10.00, cu vernisajul unei expoziţii emoţionante în care membrii diferitelor organizaţii cu specific din ţară şi-au prezentat cele mai recente lucrări. Categoriile la care au putut concura au fost: Artă manuală (croşetat şi goblen); artă tridimensională (sculptură în lemn sau piatră, modelaj lut); tehnică artistică (origami, decoraţiuni din paie, lemn); artă populară (cusătorie, ţesătorie); creaţie literară (poezie, proză, dramaturgie sau scenariu). Juriul a fost alcătuit din lect. univ. Marius Vesa, prof. Adriana Vaşadi, lect. univ. Corina Baciu, În prima parte a evenimentului juriul a evaluat lucrările expuse, iar în partea a doua concurenţii au susţinut o probă practică, având la dispoziţie o oră şi 40 de minute pentru a crea pe o temă dată. Aşa cum au explicat organizatorii, Asociaţia Naţională a Surzilor din România, filiala Bihor, aceste concursuri sunt o tradiţie în România şi sunt organizate anual, de fiecare dată sarcina de a organiza o astfel de competiţie revenind unei alte organizaţii, prin tragere la sorţi. Oradea a găzduit cu mândrie ediţia 2017 a concursului de creaţie, iar evenimentul a fost posibil cu implicarea preşedintelui asociaţiei bihorene, Viorel Victor Todor, directorului executiv Angelica Platon şi interpretului/asistent social Ioana Spătar. Competiţiile de acest gen nu urmăresc promovarea concurenţei între membrii asociaţiilor ci motivarea beneficiarilor de a se exprima într-un mod creativ, aducând un plus de valoare şi frumos comunităţilor din care fac parte şi demonstrându-şi totodată talentele şi abilităţile. Astfel, indiferent de ocupanţii „podiumului” la fiecare categorie, toţi concurenţii au primit diplome de participare şi diverse obiecte în dar. Cel mai frumos cadou al beneficiarilor a fost însă posibilitatea de a se întâlni, de a schimba impresii şi de a lega noi prietenii.