Muzeul Cetății și Orașului Oradea a venisat vineri, 15 decembrie, în Palatul Princiar, expoziţia „Revoluția în imagini”. Expoziţia cuprinde peste 100 de fotografii alb-negru din Oradea şi Beiuş, care surprind atmosfera revoluţionară din Bihor, dar şi obiecte de colecţie.

 

Expoziţia Revoluţia în Imagini a fost vernisată în Palatul Princiar din Cetate, Corp B, etaj II, sala 13, şi este un documentar valoros al evenimentelor care s-au petrecut în Bihor începând cu 22 decembrie 1989. Iniţiativa acestui demers îi aparţine muzeografului dr. Cristina Puşcaş, din cadrul Muzeului şi Cetăţii Oradea, instituţie care a primit sprijinul Bibliotecii Judeţene Gheorghe Şincai (direct implicat fiind bibliotecarul Cristian Negru) şi Cotidianului CRIŞANA. Cel mai important partener al acestei expoziţii sunt însă bihorenii care au fost rugaţi să doneze fotografii şi obiecte reprezentative pentru reconstituirea atmosferei de acum 28 de ani. Campania de strângere a imaginilor a avut loc în perioada 16 noiembrie-7 decembrie 2017 şi s-a bucurat de un real succes în rândul concetățenilor, fiind adunate peste 100 de fotografii realizate în Oradea și Beiuş. De atfel, expoziţia rămâne deschisă pentru noi donaţii, în cazul în care mai există membri ai comunităţii care doresc să contribuie la acest demers. Printre colaboratorii care au contribuit la reuşita expoziţiei au fost şi: Ioan Degău, Alexandru Nițescu, Antal Marian, Florin Budea, Dumitru Lazău, Dan Copăceanu, Biro Karoly.

Vernisajul s-a bucurat de prezenţa majorităţii donatorilor, cărora li s-au adăugat nume ca Ligia Mirişan, manager al Bibliotecii Judeţene Gheorghe Şincai, scriitorul Mircea Bradu, care a fost propus primar în decembrie 1989 de revoluţionarul Paul Negruţiu, la rându-i în prezent în public, colonelul Gheorghe Bungău, care făcea parte în momentul Revoluţiei din trupele de grăniceri, gen. (r) Vasile Creţ, dar şi o clasă de elevi ai Colegiului Naţional Emanuil Gojdu, coordonaţi de prof. Crăciun Ilie.

„Avem între noi persoane care au scris istorie”, a remarcat directoarea Angela Lupşea în deschiderea vernisajului. Şi o parte dintre acestea au luat cuvântul. Mircea Bradu a rememorat scena în care a fost scos în balconul primăriei şi propus de revoluţionari pentru postul de primar, moment în care, neştiind exact ce să facă, a cerut sfatul unui preot şi a rostit rugăciunea Tatăl Nostru, acompaniat de corul orădenilor prezenţi în Piaţa Unirii. De asemenea, Florin Budea, soldat prezent în Bucureşti în vremea revoluţiei, a povestit cum a intrat în sediul Comitetului Central, s-a căţărat pe masa secretarului general şi a luat o bucată de cristal din candelabru.

Acea bucată de cristal se află în expoziţie, alături de radioul la care familia Copăcean asculta Europa Liberă, aparatul cu care a făcut fotografii la revoluţie Dumitru Lazău, planşe şi ziarele Crişana şi Faklya.

Orădenii care vor să viziteze expoziţia o pot face gratuit în acest weekend, sau contra cost de săptămâna viitoare. Cei care trec pragul Cetăţii astăzi, 16 decembrie şi mâine, 17 decembrie, pot beneficia şi de ghidaj gratuit în limba română, la orele 10.00, 12.00 și 16.00, sau în limba maghiară la orele 11.00, 13.00,  și 15.00.