Directorul Teatrului Regina Maria, Daniel Vulcu, a trecut prin focurile a două comisii de evaluare în mai puţin de o lună, ambele vizându-i activitatea managerială pe anul 2017. Dacă raportul primei comisii nu a fost luat în calcul, din pricina diferenţelor prea mari de notare, a doua comisie a lucrat ca la carte, iar media obţinută de manager a fost 6,98.

 

Prima evaluare a activităţii de management pe anul 2018 a avut loc în data de 26 martie, comisia fiind formată din Lucian Vărșăndan – fostul director al Teatrului German din Timișoara, Flavius Bunoiu – fostul director al Casei de Cultură a Municipiului, actulmente lider al Asociației „Cultură în Mișcare”, și Victor Papp, manager public în Consiliul Județean. Raportul acestei comisii nu a fost luat în considerare, datorită diferenţei prea mari de notare. Astfel, Flavius Bunoiu i-a acordat o notă între 5 şi 6, Victor Papp, o notă între 6 şi 7, iar Lucian Vărşăndan, peste 9.

„Eu am aflat aceste note prin intermediul presei, nu am primit o comunicare oficială”, a explicat, pentru Crişana, Daniel Vulcu.

Cea de a doua comisie de evaluare s-a întrunit joi, 19 aprilie şi i-a acordat o medie finală de 6,98 de puncte, cele două sutimi sub nota şapte fiind esenţiale. Concret, dacă ar fi obţinut o notă peste 7, Daneil Vulcu ar fi putut să-şi termine mandatul, fără a mai avea însă dreptul la unul nou. Media sub 7 însă, presupune înlocuirea lui din funcţie în cel mai scurt timp.

„Ultima evaluare am avut-o în noiembrie 2016, pentru manadatul precedent, iar nota obţinută a fost de peste 9,00. Cred că această notă 6,98, obţinută acum, se datorează faptului că am fost evaluat de o comisie incompetentă, altfel nu-mi explic diferenţa. Dacă în martie a făcut parte din comisie Lucian Vărşăndan, director de operă, fost secretar de stat în Ministerul Culturii, şi m-a evaluat cu o notă peste 9, de această dată au făcut parte din comisie doi oameni care nu au legătură cu teatrul”, a spus Daniel Vulcu.

„Este vorba despre un manager interimar, care nu a avut, prin urmare, niciodată un contract de management, şi care este cântăreţ de operă, nici măcar actor (baritonul Ştefan Ignat, manager interimar al Operei Naţionale Bucureşti – n.r.) şi de un cântăreţ de muzică populară, director al Casei de Cultură Zalău (Dinu Iancu Sălăjanu – n.r.)”, a mai explicat Vulcu. Din comisie a mai făcut parte jurista Laura Urdea. Daniel Vulcu va contesta cei doi artişti membrii ai comisiei de evaluare. „În cursul zilei de astăzi, 20 aprilie, voi primi procesul verbal şi am la dispoziţie două zile pentru a depune contestaţia”, a spus managerul teatrului.

În ceea ce priveşte contextul politic, Daniel Vulcu a precizat: „Ştiu că şi despre mine s-a spus, atunci când am ajuns la conducerea teatrului, că am fost numit politic, de liberali. Diferenţa este că la vremea respectivă a fost înlocuit un inginer sivicultor cu un actor şi un regizor. De data aceasta nu ştiu care va fi înlocuirea”.

Daniel Vulcu a mai atras atenţia că în anul 2017, comparativ cu 2016, parametrii au mers în sus, atât în ce priveşte veniturile proprii, cât şi sponsorizările, sau numărul de spectatori.