Trecutul spiritual şi cultural al Blajului este foarte bogat în personalităţi ilustre şi de-o o înaltă conştiinţă, care purtau în inimă şi gând crezul Şcolii Ardelene, îl continuau şi îl transmiteau. Preoţi - profesori ai Blajului, ei se disting prin putere de muncă, erudiţie, spirit de jertfă, seriozitate, modestie şi înaltă ţinută morală. O astfel de personalitate ne este adusă în atenţie acum, la sfârşitul lui noiembrie: preotul, profesorul şi omul de cultură Aron Pumnul.

Iosif Vulcan, în "Panteonul român", îl caracterizează astfel: "Pumnul a fost unul din acei bărbaţi mari, de care naţiunea noastră avu prea puţini...".
Numele acestui cărturar ne este mai apropiat. Aron Pumnul este omul care i-a schimbat destinul lui M. Eminescu, numele fiindu-i înscris în poezia de debut a poetului: "La mormântul lui Aron Pumnul". Unii chiar spun că fără Aron Pumnul geniul lui Eminescu ar fi rămas necunoscut...
Aron Pumnul s-a născut în comuna Cuciulata din apropierea Făgăraşului, la 27 noiembrie 1818, într-o familie de ţărani. Începe şcoala primară la Odorheiu Secuiesc, după terminarea căreia urmează studiile la gimnaziul din Blaj. "Mica Romă", Blajul greco-catolic, a constituit "o etapă hotărâtoare în formaţia lui spirituală". De acolo au pornit corifeii Şcolii Ardelene: S. Micu, Gh. Şincai şi P. Maior. Aron Pumnul şi-a format cultura şi personalitatea pe aceeaşi cale ca şi înaintaşii amintiţi. La sfârşitul liceului, după etapa Cluj - un an la Liceul piarist - urmează studiile teologice superioare la Colegiul "Sf.Barbara" din Viena (1843-1846), unde a organizat o societate a studenţilor români, "Rumânimea cea tânără", cu un program luminist. Se avea în vedere traducerea unor manuale "prin care românii să fie orientaţi în studiul istoriei patriei, al economiei, fizicii, dreptului natural şi naţional".
În 1846 revine în Transilvania şi este numit profesor de filozofie la Blaj. Un an mai târziu colaborează la "Organul luminării", subintitulat "Gazetă bisericească, politică şi literară", a lui T. Cipariu, primul ziar tipărit integral cu litere latine.
În Revoluţia de la 1848 este alături de colegii lui, Bărnuţiu, Bariţiu şi Cipariu. A tipărit "Proclamaţia către români", care a fost răspândită prin sate şi chema mulţimile la Blaj de Duminica Tomii: "Români, uniţi-vă în cugete şi adunaţi-vă la Blaj (...). Istoria aşa ne va aprecia, şi strănepoţii noştri aşa ne vor binecuvânta sau blestema - după cum vor fi faptele noastre". La această primă Adunare au venit la Blaj peste 6000 de români "cu dorul de a vedea răsărind odată şi pentru ei soarele dreptăţii şi libertăţii". Episcopul greco-catolic Lemeny şi episcopul ortodox Şaguna au stabilit ca Marea Adunare a românilor să aibă loc la Blaj, pe data de 3/15 mai 1848. Aron Pumnul a fost ales în Comitetul Permanent. Din cauza participării sale la Revoluţie, figura în listele celor urmăriţi, fiind în atenţia autorităţilor. În aceste condiţii, este silit să treacă în Ţara Românească. De aici va pleca în Bucovina, unde va fi ajutat de fraţii Hurmuzachi. Prin concurs ocupă postul de profesor de limba şi literatura română la "Gimnaziul Cezaro-Crăiesc", din Cernăuţi - o schimbare pe drumul destinului. Nu se va întoarce niciodată în Ardeal, deşi i-a dus tot timpul dorul. La Cernăuţi se va remarca printr-o bogată activitate culturală şi didactică, recunoscută a fi de o valoare excepţională. Aceasta explică acordarea titlului de membru de onoare al "Societăţii pentru Literatura şi Cultura Românilor din Bucovina".
Aron Pumnul a fost profesorul venerat de M. Eminescu. Viitorul poet locuia în casa acestuia "ca elev privatist şi bibliotecar", dar acolo au avut adăpost toţi fraţii lui Eminescu. Eminescu locuia "în chiar odaia cu cărţile", ne spune G. Călinescu în "Viaţa lui Eminescu". Aici trăia, dormea şi visa printre cărţi. Citise, "cum ziceau speriaţi, mai târziu, tinerii din Blaj - întreaga bibliotecă gimnazială". Biblioteca lui Aron Pumnul cuprindea cărţi valoroase şi "ascună privirilor celorlalţi (...)scăpase de o sigură confiscaţie". Eminescu era captivat de orele de gramatică şi literatură ale profesorului său, cât şi de "feritele" lecţii de istorie.
După o boală îndelungată, în ziua de 12/24 ianuarie 1866, Aron Pumnul închise ochii. Unul dintre colegii lui Eminescu, Stefaneli, alergă să-i ducă vestea. Povestindu-i clipele din urmă ale profesorului, Eminescu plângea. Ultima imagine de la Cernăuţi a poetului este din seara zilei când a murit profesorul. Descrierea aparţine tot lui Stefaneli, care "îl găsi pe Eminescu aplecat asupra unei foi scrise, la care ştergea şi îndrepta" - era poezia de debut, "La mormântul lui Aron Pumnul", pe care a scris-o plângând şi a publicat-o în broşura "Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti la mormântul prea iubitului profesor Arune Pumnul". Poezia începe cu versurile: "Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,/ Cu cipru verde-ncinge, antică fruntea ta;/ C-acuma din pleiada-ţi auroasă şi senină /Se stinse-o dalbă stea/". Legătura sufletească dintre profesor şi elev a fost foarte puternică. Aron Pumnul l-a îndrumat spre poezie, i-a fost mentor şi prieten; prin el a cunoscut Blajul. În ziua următoare înmormântării lui Aron Pumnul, Eminescu dispare din Cernăuţi. Se pare că ar fi trecut pe acasă şi, întrebat de părinţi, de ce a plecat, a răspuns: "Mai mult n-am ce face în Cernăuţi. Pumnul nu mai este. A murit". Cu inima plină de Blajul drag profesorului, străbate pe jos aproape jumătate din ţară ca să ajungă la Blaj, oraşul şcolilor româneşti din Ardeal. De pe dealul Hulei, cu pălăria în mână, îl salută cu entuziasm: "Te salut din inimă, Romă mică! Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea!".
S-a scris mult despre Aron Pumnul, poate se va mai scrie... El a fost un ardelean serios, modest, intransingent, cult, care a iubit neamul şi Biserica Greco-Catolică, Biserica sa. Prin propria viaţa, prin catedră şi prin scrisul său, a transmis nepieritoarele valori creştine, ştiind cât de primejdioasă este îndepărtarea de ele. Lecţia vieţii sale, în zilele noastre, poate incomoda, şi chiar incomodează lumea celor fără conştiinţă. Dar cei mai mulţi, cunoscându-l, vor dori ca lumea să fie mai bună, mai umană, mai dreaptă şi vor găsi întotdeauna la Aron Pumnul curajul şi exemplul pentru a o înfăptui. Astfel, descoperim că Aron Pumnul "aruncă o punte de granit către ziua noastră de azi..."