Înarmați cu pancarte, fluiere și vuvuzele, peste 300 de angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor au protestat ieri, în fața Consiliului Județean Bihor, nemulțumiți că nu și-au primit salariile întregi pe luna martie, ci doar în procent de 70%.

 

„Vouă nu vă pasă ce punem la copii pe masă”, „Noi votul nu vi-l dăm, dacă salariul nu-l luăm!”, „Votați, nu boicotați!”, „Vrem salarii, nu scenarii!”, sunt doar câteva dintre mesajele care s-au regăsit pe pancartele protestatarilor.

„Protestăm pentru că nu ne-am primit salariile pe luna martie, decât în procent de 70%, în condițiile în care colegii din Consiliul Județean spun că sunt bani și că au fost cheltuieli pe anunțuri de Paști, pe motorină etc. Noi nu avem apartenență politică, nici nu facem jocurile vreunui partid politic, așa cum ne-au acuzat unii. Nu ne-a trimis nici PSD-ul, nici PNL-ul în stradă, ci faptul că nu ne luăm salariile, pentru că noi trăim doar din salarii. Noi nu avem alte venituri, cum au dânșii. Asistenții maternali au 1.600-1.700 lei, iar noi ajungem până la 3.000 de lei, cel mai mare salariu, cu 20 de ani vechime în Direcție”, ne-a declarat Ramona Lunca, președinta Sindicatului Familia.

„La protest sunt prezenți angajați ai DGASPC Bihor, de la centre - cei care sunt liberi, pentru că nu am lăsat centrele descoperite -, dar și asistenți maternali. Dacă nu se va vota bugetul, nici de această dată, le facem plângere penală la toți, de la primul până la ultimul”, a adăugat interlocutoarea noastră.

Din cauza faptului că nu și-au primit salariile pe luna martie integral, ci doar în procent de 70%, oamenii au fost în imposibilitatea de a-și plăti utilitățile și ratele la bănci. De altfel, unul dintre mesajele transmise ieri de protestatari a fost: „Ratele nu au culoare politică!”.

„Nemulțumirile noastre sunt legate de faptul că luna trecută am luat doar 70% din salariu, iar luna aceasta, va fi la fel, după cum se vede din jocurile politice de la nivelul conducerii CJ Bihor, dacă nu se votează bugetul. Bugetul pe anul 2018 ar fi putut fi votat până la această oră, având în vedere că este singurul caz de acest gen din țară. În situația în care nici de această dată nu va fi aprobat bugetul, avem de gând să continuăm protestul cu pichetarea instituției. Totul depinde de decizia consilierilor de a vota sau nu, iar dacă nu se rezolvă nimic, avem de gând să-i acționăm în instanță, fiindcă drepturile salariale sunt drepturi ale oamenilor, exact cum sunt alte obligații față de beneficiarii care sunt în sistem și de care noi avem grijă”, ne-a declarat și Adrian Florin Tonceanu, vicepreședintele Sindicatului Familia, ieri, înainte de ședința CJ.