Anul 1848 a rămas în istorie drept anul de cotitură istorică a popoarelor Europene, care prin conducătorii lor au organizat şi condus revoluţia maselor populare în aproape toate ţările Europei, îndreptată împotriva feudalismului şi a regimurilor absolutiste retrogradate.

* Prima izbucnire revoluţionară a avut loc în Italia la data de 12 ianuarie 1848, care în final s-a soldat cu realizarea unităţii naţionale şi proclamarea republicii italiene la Roma.

* La 22 februarie 1848 revoluţia izbucneşte în Franţa şi se soldează cu răsturnarea regelui Ludovic Filip şi proclamarea Republicii.

* În Germania, revoluţia începe la 28 februarie 1848 la Baden, apoi se răspândeşte în toate statele germane. Juncherimea speriată de amploarea revoluţiei a pactizat cu burghezia ceea ce a dus la eşecul revoluţiei.

* În 13 martie 1848, în Austria, revoluţia se soldează cu înlăturarea regimului lui Metternich, adversar înverşunat al mişcărilor de eliberare naţională, favorizând izbucnirea revoluţiilor la popoarele din Imperiul habsburgic.

* La 15 martie 1848, revoluţia izbucneşte în Ungaria, la Pesta, unde conducătorii acesteia având o atitudine negativă faţă de revendicările românilor şi slavilor, a dus la dezbinarea forţelor şi la conflicte armate între aceştia, compromiţând succesul revoluţiei.

* În Ţara Românească la 9/21 iunie 1848, prin Proclamaţia de la Islaz, se declanşează revoluţia condusă de Nicolae Bălcescu, Magheru, H. Rădulescu şi alţii, care printre altele prevedea independenţa administrativă şi legislativă a ţării, egalitatea în faţa legii, eliberarea şi împroprietărirea ţăranilor. Forţat de această mişcare revoluţionară domnitorul ţării Gheorghe Bibescu abdică, conducerea ţării fiind preluată de un guvern provizoriu, apoi de locotenenţa domnească până în septembrie 1848, când forţele armate ale Turciei au înlăturat mişcarea şi pe conducătorii ei.

"Revoluţia contra revoluţiei"
În Transilvania, mişcarea revoluţionară a fost mai amplă şi cu rezonanţe mult mai puternice. Ea a fost supranumită şi "Revoluţia contra revoluţiei", deoarece se împotrivea revoluţiei ungurilor, prin care: se respingea categoric unirea Transilvaniei cu Ungaria şi se cerea preluarea administraţiei publice de către români, în locul ungurilor, dar şi egalitatea în drepturi a românilor majoritari cu ungurii minoritari, desfiinţarea iobăgiei şi înlăturarea aservirii populaţiei româneşti de către unguri. Deci problemele eliberării sociale s-au unit cu cele ale eliberării naţionale. Principalii conducători ai revoluţiei românilor din Transilvania au fost: Simion Bărnuţiu, Avram Iancu, Gheorghe Bariţiu şi alţii. Simion Bărnuţiu, atât în catedrala din Blaj, cât şi pe Câmpia Libertăţii, la 3/15 mai 1848, în faţa celor peste 40.000 de români adunaţi acolo, a respins categoric unirea Transilvaniei cu Ungaria, care ar fi dus în final la asimilarea forţată a românilor de către unguri, la dispariţia lor ca naţiune etnică prin înglobarea totală în naţiunea maghiară, formând astfel mult visata naţiune unică în Ungaria Mare, desprinsă de Viena şi constituită într-un stat mare şi puternic cum a fost înainte de Mohacs şi sub "Coroana Sfântului Ştefan".


Cele cinci prefecturi-legiuni ale Transilvaniei

Pentru atingerea ţelurilor revoluţiei române, s-a constituit Comitetul Naţional Român, care mai târziu a devenit un fel de guvern al Transilvaniei cu sediul la Sibiu. Acesta a procedat la înfiinţarea prefecturilor administrative şi a legiunilor militare pe lângă aceste prefecturi. O prefectură-legiune avea circa 95.000 de oameni, putând forma trei divizii de soldaţi. Structura organizatorică a prefecturii-legiunii era: prefectul - conducător suprem, cu atribuţii atât civile, cât şi militare; tribunii aveau în subordine câte 10 localităţi - sate, având atribuţii militare care constau în: conscrierea oamenilor apţi pentru formarea armatei naţionale, alegerea centurionilor, vice-centurionilor, respectiv a căpitanilor şi a vice-căpitanilor, inventarierea armelor şi înarmarea poporului, înfiinţarea miliţiei populare, asigurarea gărzii permanente a prefecturii şi a tribunatului; căpitanii sau centurionii, asimilaţi cu un comandant de companie, pe o rază de un sat sau pe aproximativ 100 de oameni; vice-căpitanii erau ajutoarele căpitanilor; decurionii, comandanţi de grupe formate din 10 case sau 10 oameni.


Prima Prefectură-legiune a fost a Blajului, "Prima Blasiana", condusă de Ioan Axente Sever. Acesta era fiu de ţăran, în vârstă de 27 de ani, născut în comuna Frâna, azi Axente Sever, judeţul Sibiu. A fost şcolit în Ţara Românească la Bucureşti, apoi a fost profesor la şcolile din Blaj.

A doua, Prefectura-legiunea Sibiului condusă de Ioan Brad, fiul preotului din comuna Orlat, judeţul Sibiu, în vârstă de 31 de ani. A fost şcolit şi la Craiova. Absolvent de filosofie şi învăţător în satul lui.

A treia, Prefectura-legiunea din Munţii Apuseni condusă de Avram Iancu la Câmpeni. El s-a născut în 1824 la Vidra, judeţul Alba. Atunci avea 24 de ani, a fost fiu de ţăran şi în urma studiilor a ajuns avocat la Câmpeni. A organizat populaţia moţilor într-o adevărată armată populară revoluţionară care-l adora, numindu-l "Craiul munţilor". A luptat împotriva armatelor maghiare pe care le-a înfrânt în câteva bătălii. După revoluţie, dezamăgit de promisiunile mincinoase ale Curţii de la Viena, s-a retras în munţi printre moţii lui, unde a murit în 1872, la vârsta de 48 de ani, fiind înmormântat la Ţebea, judeţul Hunedoara.

A patra, Prefectura-legiunea Câmpiei numită "Campestra" condusă de Alexandru Bătrâneanu, de 28 de ani, fiu de ţăran din satul Balda. În anul 1842 este student în anul I la teologia din Blaj, având ca profesori pe: Vasile Raţiu, Simion Filip, Timotei Cipariu şi Iosif Pop. Dar a fost captivat de cursurile de filosofie ale lui Simion Bărnuţiu de la "Facultatea Philosophica", motiv pentru care în 1845 este exmatriculat ca urmare a procesului lemenian, împreună cu încă 11 studenţi teologi. A revenit în Transilvania unde, în 1848, a fost numit prefect al Prefecturii-legiunii Câmpiei, pe care a condus-o până în 11 octombrie 1848, când a fost prins şi arestat de unguri, în satul Bărăi, judeţul Cluj, ca urmare a unei trădări făcută de preotul român-iuda Grigore Elekeş. Judecat şi condamnat la moarte a fost spânzurat la 13 octombrie 1848, fiind primul martir al revoluţiei române din Transilvania.

A cincea, Prefectura-legiunea de la Chiraleu, localitate situată între Alba-Iulia şi Turda, condusă de Vasile Moldovan, fiu de ţăran, cleric absolut, student în anul III la teologia din Blaj.

Toate prefecturile erau conduse de la centru din Sibiu de către Simion Bărnuţiu. Prefecturile astfel constituite au durat circa două săptămâni, între de 3 octombrie şi 17 octombrie 1848, şi au fost desfiinţate prin ordinul generalului imperial Puchner care întrevedea că revoluţia românilor ar putea înlătura stăpânirea habsburgică asupra Transilvaniei, motiv pentru care a ordonat Comitetului Român de la Sibiu să dezarmeze şi să desfiinţeze legiunile româneşti. Steagul revoluţiei româneşti din Transilvania a fost format din trei culori: roşu, alb şi albastru.Textul jurământului depus de revoluţionari a fost: "Eu (numele juratului) mă jur în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, cum că pururia voi fi credincios împăratului Austriei şi Augustei Case Austriece şi marelui principe al Ardealului Ferdinand I, cum că pretinilor săi voi fi pretin şi nepretinilor sau vrăjmaşilor, vrăjmaş, şi cum că nu voiesc a asupri pe nimenea, dar nici voi suferi să ne asuprească nimenea, şi cum că totdeauna, ca român, voi lucra la susţinerea naţionalităţii. Aşa să-mi ajute Dumnezeu şi să-mi deie mântuinţă sufletului meu, Amin".

Acesta a fost programul, obiectivele, structura organizatorică a prefecturilor-legiunilor revoluţiei, care cu toată dârzenia şi înverşunarea cu care au luptat contra oponenţilor lor unguri, cu tot sacrificiul de vieţi omeneşti şi cu distrugerea valorilor materiale, rezultatele acestei revoluţii n-au răsplătit sacrificiile făcute, pentru că Curtea de la Viena, în loc să răsplătească aderenţa românilor, nu le-au creat niciun favor, nici în viaţa materială, nici în viaţa politică. Mai mult, Viena a consimţit la Unirea Transilvaniei cu Ungaria, iar mai târziu, în 1867, a căzut la înţelegere cu ungurii formând "Dualismul Austro-Ungar", care împreună au subjugat populaţia română din Transilvania.

Personalităţile politice şi militare mai importante ale revoluţiei, exceptând pe cele din Transilvania, au fost:

Kossuth Lajos (1802-1894)
Istorici occidentali îl etichetează ca fiind un slav, slovac din mediu rural. Mama lui nici nu ştia vorbi ungureşte. În schimb, istoricii maghiari contestă aceste etichetări, dar concluzionează că numele de Kossuth în limba slovacă înseamnă "ţap". Fiind publicist şi om politic, devine liderul aripei radicale a mişcării politice din Ungaria. Înfiinţează în anul 1841 ziarul "Pesti Hirlap" cu rol foarte important în pregătirea revoluţiei din 1848. La 15 martie 1848 izbucneşte revoluţia ungurilor la Pesta, îndreptată contra habsburgilor din Viena, după ce au izbucnit revoluţii în Italia, la 12 ianuarie 1848, Franţa, la 22 februarie 1848, Germania, la 28 februarie 1848, Austria, la 13 martie 1848, contra lui Metternich etc. Pe parcurs, se derulează mai multe evenimente până la data de 21 septembrie 1848 când se constituie comitetul de apărare al patriei în frunte cu Kossuth Lajos, care de fapt preia întreaga putere în stat. Urmează mai multe bătălii între armata maghiară şi cea austriacă, victoria alternând când într-o parte, când în alta, şi în Budapesta. În această situaţie comanda armatei maghiare este încredinţată generalului polonez Bem, iar Parlamentul şi Guvernul se refugiază la Debreţin. La 14 aprilie 1849, Adunarea ţării votează detronarea habsburgilor şi proclamă Ungaria stat liber şi independent, Kossuth Lajos devine guvernatorul general al ţării. La 31 iulie 1849, armata maghiară este înfrântă de austrieci după care Kossuth Lajos, împreună cu Nicolae Bălcescu şi Cezar Bolliac, a semnat proiectul de pacificare între români şi unguri şi înfiinţarea legiunii române în cadrul armatei maghiare. Anterior Kossuth Lajos, care având un caracter arogant, cinic şi intolerant, nu acceptase oferta lui Bălcescu, dar acum "strâns cu uşa" a acceptat, dar era prea târziu pentru că, la 13 august 1849, la Şiria - Arad, armata maghiară capitulează în faţa armatei ţariste ruse ce venise în ajutorul austriecilor. Kossuth Lajos emigrează în Turcia cu un paşaport englezesc în postura de valet al unui conte polonez. Din Turcia merge în Anglia, apoi în Italia, unde în 1894 moare la vârsta de 92 de ani.

Bem Iosif (1794-1850)
Ca general polonez a luptat contra Rusiei ţariste, din anul 1830-1831. După 13 decembrie 1848 i se încredinţează comanda armatei maghiare cu care obţine câteva succese împotriva armatei austriece, apoi cu maximă competenţă o conduce spre dezastrul de la Albeşti - Sighişoara, când este învins de armata ţaristă rusă, chemată de austrieci în ajutor. Se refugiază în Turcia unde se face turc get-beget, adoptă islamul şi devine paşă. Asta da tărie de caracter: mai întâi polonez, apoi ungur şi în final turc. "Ubi bene, ibi patria", unde-mi este bine, acolo-mi este patria. Pe acest om intenţiona Nicolae Bălcescu să-l pună pe tronul ţărilor române reunite. Ce aberaţii!

Petofi Sandor (1823-1849)
S-a născut la Kis-Koros în apropiere de Szolnok, ca fiu al lui Petrovici care era de naţionalitate sârbă. Şi-a închinat viaţa şi opera idealurilor revoluţionare. În anii 1848-1849 a fost aghiotantul generalului Bem. Iată deci cine au fost eroii revoluţiei maghiare din 1848: Kossuth Lajos, un slovac; Bem Iosif, un polonez, apoi turc; Petofi Sandor, un sârb.
Mai mult, cei 13 generali ai armatei maghiare, condamnaţi şi executaţi au fost: 5 unguri, dintre care doi nu vorbeau ungureşte; 1 german de provenienţă non-austriacă; 1 german austriac; 2 germani, asimilaţi de unguri; 1 croat; 1 sârb; 2 armeni, asimilaţi de unguri.

Nicolae Bălcescu (1819-1852)
A fost un mare patriot român, care şi-a închinat toată energia pentru prosperitatea poporului român. Dar pe lângă această cauză nobilă a avut şi nişte idei şi planuri de-a dreptul bizare. Mai întâi, planul năstruşnic de a-l urca pe tronul ţărilor române reunite pe Iosif Bem a cărui personalitate şi lipsă de caracter au fost dovedite mai sus. În al doilea rând, implicarea lui în revoluţia din Ungaria şi Transilvania în anii 1848-1849 a fost inutilă, inoportună şi dezagreabilă din cauza catastrofalei prăpăstii ivită în războiul devastator dintre români şi unguri, în care au fost ucişi mii de români, au fost spânzuraţi şi împuşcaţi peste 100 de preoţi români, au fost distruse numeroase sate şi aşezări româneşti. Ce fel de reconciliere putea interveni între aceste două tabere? Însuşi Kossuth a respins această reconciliere până la alungarea guvernului lui din Budapesta la 8 iulie 1849, în urma căreia a acceptat înfiinţarea legiunii române şi integrarea ei în armata revoluţionară maghiară, cu gândul ascuns şi nemărturisit care va masca viitoarea invazie a ungurilor în ţările române care având în frunte legiunea română nu va întâmpina rezistenţă, ci vom fi primiţi ca nişte eliberatori, dar de fapt noi vom fi stăpânitori. Perfidie diabolică care-l transformă pe el şi pe unguri din asupriţi în asupritori.

Acesta a fost Kossuth Lajos pe care politicienii şi autorităţile române de astăzi îl cinstesc mai mult decât pe Simion Bărnuţiu, Avram Iancu etc. adevăraţii luptători pentru libertatea românilor. Câtă laşitate dovedesc aceşti interpuşi ai poporului român şi câtă impietate faţă de eroii şi martirii români cazuţi în revoluţia de la 1848.