Au mai rămas câteva zile până când elevii care reușesc să ia bacalaureatul se vor putea înscrie la facultățile Universității din Oradea. Pentru acest an, Universitatea are 5.872 de locuri la licență, din care 1.800 fără taxă și 3.455 la masterat, din care 810 bugetate.

 

Rectorul Universității din Oradea a declarat, la începutul unei conferințe care a avut loc, ieri, la Universitatea din Oradea, că instituția pe care o conduce se va pregăti pentru începutul anului școlar față în față. „Ne dorim să începem anul universitar cu prezența fizică a studenților și a cadrelor didactice. Recomandăm, deci, vaccinarea, pentru a putea asigura continuitatea și calitatea procesului educațional. Numai așa se poate reduce riscul de dezvoltare severă a bolii”, a spus prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău.

Înscrierile la facultățile Universității vor începe din 5 iulie. Acestea se pot face online sau la sediile facultăților, dar, pentru evitarea aglomerației, administrația Universității din Oradea recomandă varianta înscrierii online. Documentele necesare se găsesc pe site-ul fiecărei facultăți, iar taxa de înscriere este de 150 de lei. „Un candidat se poate înscrie la mai multe programe de studii, dar poate urma, concomitent, doar două”, a subliniat rectorul, care a mai spus că din toamna acestui an, universitatea are și două programe noi de studii pentru licență: Energetică și Tehnologii Informatice, respectiv Robotică, în limba engleză.

În ceea ce privește taxele de studiu, Bungău a explicat că acestea variază între 2.900 de lei, pentru domenii precum Dreptul, Geografia, Matematica, și maxim 6.800 de lei pentru Medicină, în limba română.

În anul universitar 2021-2022, la Universitatea din Oradea, vor funcționa 60 de programe de master, dintre care patru în limba engleză. Taxele sunt mai mari cu 10-20% față de cele de la licență, cel mai scump fiind masterul în domeniul muzicii.

Anul acesta, absolvenții de liceu au la dispoziție 5.872 de locuri, din care 1.800 fără taxă, cu zece mai multe decât anul trecut. Cei care vor să urmeze cursuri de masterat, au la dispoziție 3.455 de locuri, din care 810 bugetate (tot cu zece mai multe decât anul trecut).

„Nu ne așteptăm la o creștere a numărului de studenți față de anii trecuți pentru că la bacalaureat sunt mai puțini înscriși decât în 2020, dar sperăm să avem același număr de locuri ocupate ca anul trecut”, a mai spus Constantin Bungău.

 

Proiecte și noutăți

Prezentă la conferință, prorectorul prof. univ. dr. Sanda Filip a spus că una din cele mai importante, interesante și atractive caracteristici a profilului Universității din Oradea este „oferta educațională complexă, complementară și diversificată”. Universitatea a avut și are studenți care „fac sau au făcut Informatică și Medicină sau Arte și Informatică, dezvoltându-și astfel competențele profesionale în mai multe domenii”. Prorectorul a mai vorbit și despre proiectele, ROSE, POCU sau RO-HU, care implică mii de studenți, sute de cadre didactice și de elevi, aducând universității finanțări în valoare de milioane de euro, bani investiți în cercetare, relația cu mediul de afaceri și practica viitorilor absolvenți.

La rândul său, prorectorul conf. univ. dr. habil. Sorin Borza a prezentat, pe scurt, proiectele celor patru școli de vară, din domeniile științelor economice, al geografiei, științelor politice și ingineriei, pe care Universitatea din Oradea le organizează pentru a treia oară. „Este important ca elevii să înțeleagă cât mai bine domeniul în care vor să se afirme profesional, să aibă o perspectivă reală asupra meseriei pe care o vor avea, după absolvire”, a spus Borza care a anunțat, în premieră, că, începând din această toamnă, instituția își propune să se deschidă și mai mult către comunitate, oferind publicului posibilitatea de a asista, online, la cursurile unor facultăți. „Ducem știința dincolo de zidurile Universității, sperând că domenii de interes, cum ar fi științele politice, administrația, filologia, și profesori foarte buni, să atragă auditori interesați”, a explicat Sorin Borza, adăugând că aceste cursuri publice vor fi accesibile cu ajutorul unor link-uri și platforme de internet.

Dr. ing. Livia Bandici, directoarea Departamentului de Asigurarea a Calității (DAC) a prezentat proiectul „Consolidarea unei culturi a calității activităților didactice prin digitalizare și respectarea deontologiei academice la Universitatea din Oradea (QADDA)”, un proiect cu o valoare de peste trei sute de mii de lei care, prin înființarea unui centru de excelență, își propune să ridice calitatea actului didactic și a managementului departamentelor specializate în evaluarea acestuia din cadrul universității.