Guvernul a decis, miercuri, desfiinţarea a peste 4.240 posturi din structura centrală şi unităţile deconcentrate ale Ministerului Educaţiei, dintre care aproape 2.270 posturi sunt în prezent ocupate. Restrângerea posturilor afectează inclusiv Casa Corpului Didactic şi inspectoratele şcolare. Numărul de posturi din structura centrală şi unităţile deconcentrate ale Ministerului Educaţiei a fost redus, prin hotărâre de Guvern, cu 4.246 locuri, dintre care 2.269 ocupate şi 1.977 vacante. Economia totală rezultată din desfiinţarea acestor posturi este estimată la 90 milioane lei anual.

Hotărârea de Guvern care urmează să intre în vigoare asigură şi cadrul legal pentru desfiinţarea a 15.000 posturi din sistemul de învăţământ, conform deciziei anterioare a Guvernului, măsură care va fi aplicată începând cu noul an şcolar.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a apreciat că, după procesul de restructurare, aparatul de lucru al ministerului este corect dimensionat.

Tot în şedinţa de miercuri Guvernul a tăiat sumele defalcate din TVA la primării, destinate salariilor în educaţie şi investiţiilor. Astfel, sumele defalcate din TVA alocate de la bugetul de stat către bugetele locale vor fi reduse la rectificarea bugetară de săptămâna viitoare cu 2,1 miliarde lei, scădere care va afecta atât fondurile pentru salarii şi sporuri în învăţământul preuniversitar, cât şi cele pentru alocaţii sociale, săli de sport şi drumuri.

Prin reducerea sumelor transferate către bugetele locale, fondurile cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani ale instituţiilor sau ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, inclusiv ale învăţământului special şi centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională, vor fi diminuate cu 1,17 miliarde lei, conform proiectului primei rectificări bugetare din acest an. Vor fi reduse şi fondurile din care se asigură finanţarea pentru contribuţiile personalului neclerical angajat în unităţile de cult din ţară (-18,2 milioane lei), ajutorul social şi ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri (-113,4 milioane lei), drumurile judeţene şi comunale (-50 milioane lei), dezvoltarea infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural (-313,5 milioane lei), salariile personalului angajat la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale şi alte cheltuieli (-500 milioane lei).