Elevii Școlii Gimnaziale Nr 1 Nucet au avut parte, ca de fiecare dată în săptămâna „Școala Altfel”, de activități care mai de care mai interesante, interactive și menite să aducă în prim-plan nevoia beneficiarilor direcți de a genera și profita de experiențe extracurriculare noi.

Cu pași tiptili, săptămâna „Școala Altfel” s-a „strecurat” din nou în sufletele elevilor de la Școala Gimnazială Nr.1 Nucet – al cărei director este prof. Traian Coraș – pentru a le șopti că a venit timpul unor activități, care să rămână neîndoielnic în memoria colectivă drept exemple de picături de suflet pe pânza timpului. Săptămâna a debutat pentru elevii de gimnaziu cu activitatea „Ziua Carierei”, aflată la a III-a ediție, prilej pentru elevi de a afla anumite tipuri de meserii, de a fi părtași la mărturiile despre propria carieră ale unor foști absolvenți, care au răspuns prezent la acest demers de a da copiilor repere de urmat pe traseul educațional. Activitatea le-a avut drept coordonatori pe prof Mihaela Benchiș și Delia Toda și a avut două părți: cea de confesiuni profesionale din partea foștilor absolvenți și alta  presărată de activități interactive cu elevii și de vizita reprezentanților Liceului Tehnologic „Unirea” din Ștei. Marți, 6 mai, a fost ziua dedicată prevenției contra violenței și a bullying-ului, o zi importantă din punct de vedere civic și social. Astfel, elevii au avut de realizat diverse tipuri de activități care să avertizeze împotriva pericolului reprezentat de violență și bullying. Activitatea a fost coordonată de cadrele didactice, împreună cu consiliera școlară Laura Deliman. Cea de-a treia zi a avut drept prerogativ amenajarea grădinii sustenabilității, precum și tot felul de recompense sportive. Activitatea  a fost realizată de elevii claselor de gimnaziu sub îndrumarea  cadrelor didactice și coordonată de prof. Marcel Jurjiu. Elevii s-au implicat activ și au realizat diverse activități agricole menite să înfrumusețeze grădina din curtea școlii. Zilele de joi și vineri au fost  dedicate excursiei tematice, care a avut ca obiective principale cunoașterea frumuseților țării și conștientizarea importanței respectului față de cultura și spiritualitatea românească. Intitulată „Din cartea spiritualității românești”, excursia a fost un prilej pentru elevii din calsele V-VIII de a lua contact cu ținutul maiestuos al Maramureșului și cu blândețea spațiului bucovinean, vizitând obiective turistice precum: Cimitirul Vesel din Săpânța, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighetu Marmației, Mănăstirea Bârsana, Mănăstirea Voroneț, construită în anul 1488 și introdusă în patrimoniul UNESCO în anul 1993 pentru albastrul ei distinct, cunoscut sub numele de „albastru de Voroneț”, precum și o bucată de istorie, evidentă de la înălțimea zidurilor Cetății de Scaun de la Suceava, principala reședință a domnitorilor Moldovei mai bine de 200 de ani. Activitatea i-a avut coordonatori pe profesorii Jurjiu Marcel, Ile Ioan Alexandru, Benchiș Mihaela, Toda Delia, Suciu Anca. Periplul elevilor pe aceste plaiuri de vis nu ar fi fost posibil fără ajutorul și înțelegerea părinților, susținerea directorului Coraș Traian, implicarea cadrelor didactice și fără priceperea domnului Șora Mugurel Mihai, care i-a îndrumat și condus și în acest an în demersul lor turistic.