Proba scrisă la Limba română - Reguli de fier la examenul de Bacalaureat
Absolvenţii de clasa a XII-a au dat piept ieri cu una dintre cele mai serioase probe ale examenului de Bacalaureat: proba scrisă la Limba şi literatura română. Ieri dimineaţă, începând cu ora 07.30, elevii au început să intre în sălile de clasă, unde au fost repartizaţi la centrele de examinare, după ora 08.30 accesul în instituţii fiind strict interzis, paza fiind asigurată inclusiv de forţe ale poliţiei şi jandarmeriei.
Regulile de fier au fost aplicate cu stricteţe, nici măcar cadrele didactice de la centrele de examinare nefiind lăsate să intre în incinta şcolilor, preşedinţii comisiilor de bacalaureat permiţând accesul doar profesorilor supraveghetori. Examenul a început la ora 9.00 şi a durat până la ora 12.00. Comisia Naţională pentru Bacalaureat a decis anul acesta că extragerea variantelor de subiecte pentru probele scrise din sesiunea iunie-iulie nu are caracter public. Varianta extrasă la Ministerul Educaţiei a fost comunicată comisiilor de bacalaureat prin internet şi a fost făcută publică numai după încheierea probei, procedura fiind similară la toate probele scrise. Subiectul în trei părţi pentru examenul de ieri a constat în analizarea unui text la prima vedere, candidaţii trebuind să îndeplinească nouă cerinţe. Noutatea din acest an constă în faptul că textul scris de Vasile Alecsandri a fost unul dramatic şi nu o poezie, cum era până în anii precedenţi. Al doilea punct al subiectului a constat în scrierea unui text argumentativ (eseu) despre omenie, pornind de la proverbul „Fapta bună laudă pe om", iar la al treilea punct candidaţilor li s-a cerut caracterizarea unui personaj principal dintr-un basm cult studiat.
Bihorenii s-au comportat destul de bine la examen, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Ramona Bacter, transmiţându-ne că „nu au fost sesizate cazuri speciale, nici un candidat nu a fost eliminat din sală." În cele 19 şcoli-centre de examen din întreg judeţul au fost înscrişi pentru examenul de ieri 6.851 de candidaţi, dar la ora începerii examenului 158 dintre ei au absentat. Cele mai multe absenţe s-au înregistrat la centrul de la Grupul Şcolar Industrial Şuncuiuş (37), apoi la Colegiul Tehnic Vadu Crişului (30), Grupul Industrial Popeşti (16), Colegiul Naţional „Octavian Goga" Marghita (14) şi Colegiul Tehnic „Andrei Şaguna" Oradea (13).
Deşi a existat o sesizare la telefonul verde că în Bihor la un centru de examinare elevii au intrat cu fiţuicile la ei, în urma verificărilor s-a constatat că informaţia e falsă. Bacalaureatul va continua astăzi cu proba scrisă la limbă maternă, susţinută de elevii care provin din şcolile cu predare în limbile minorităţilor naţionale. În 30 iunie candidaţii vor susţine proba obligatorie a profilului, iar în 2 iulie proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării. Prima afişare a rezultatelor va avea loc duminică, 4 iulie, până la ora 16.00 şi, în aceeaşi zi, până la ora 20.00, vor putea fi depuse contestaţii. Perioada de soluţionare este 6-7 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate în 8 iulie.
toate aceste masuri sunt luate numai de FATADA, totul merge pe bani,mai mare coruptie ca si in invatamint nu exista. totul porneste de sus de la inspectorat, asa sunt ex. de titularizare, asa este bacul, adica un sistem corupt.