În perioada 23 - 26 februarie 2020, echipa Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”  din Oradea, au participat la prima activitate din cadrul proiectului Erasmus+ : „Solar power education and learning” („Educația și învățarea despre energia solară”), cu sprijinul financiar al Comisiei Europene.

În activitatea transnaţională desfășurată în Italia au fost implicați elevi şi cadre didactice din ţările partenere în cadrul proiectului: Italia, România, Croația, Portugalia și Turcia, coordonator de proiect fiind şcoala din Bulgaria.

Schimbul de experienţă din cadrul primei mobilități - la care a participat echipa alcătuită din director, prof. dr. Gheorghina Bîrlădeanu și prof. coordonator de proiect Roxana Voicu, Andrei Haș, Andreea Măluțan-Cserna, Lorena Nirucz și Daria Oprea, toți în clasa a VIII-a - care a implicat grupurile de elevi și profesori din cele șase țări, s-a desfăşurat în localitatea Amelia din regiunea Umbria, Italia, la Școala „Istituto Omnicomprensivo Amelia”. Acesta a avut ca temă introducerea partenerilor în subiectul proiectului și familiarizarea acestora cu importanța energiei solare ca alternativă regenerabilă.

Evidențiem o parte din activităție derulate: atelier introductiv despre soarele ca sursă de viață, studierea soarelui în literatură și în artă, prezentarea materialelor pregătite de către fiecare echipaj despre modul în care este utilizată energia solară în țara, respectiv în orașul lor, evoluția tehnologiei de producere a energiei solare, punându-se accent pe versatilitatea lor atât în ce privește uzul casnic, cât și în ce privește uzul industrial, realizarea unui colaj cu fotografii ale soarelui în diferite anotimpuri și în diferite momente ale zilei, atelier de creare a unui logo al proiectului.

Desfășurarea acestor activități a favorizat dobândirea unor abilităţi practice care să-i pregătească pentru o viaţă independentă şi să le formeze comportamente sensibile față de protejarea mediului prin cunoașterea și aprecierea tehnologiilor moderne a producerii și utilizării sustenabile a energiei solare.

Elevii şi-au prezentat produsele obţinute şi au dobândit o atitudine pozitivă față de ei înşişi și faţă de ceilalţi. Activităţile derulate în cadrul proiectului au drept scop creşterea stimei de sine a elevilor și a motivației, îmbunătățirea tehnicilor de muncă în echipă și a metodelor de reciclare și de utilizare a resurselor de energie, sporirea inventivității și a creativității.

Înainte de participarea la formare, elevii s-au pregatit din punct de vedere lingvistic, tematic și  cultural. Ei au învățat să utilizeze diferite aplicații online care le-au facilitat comunicarea cu ceilalți elevi implicați în proiect și au contribuit la formarea sentimentului de unitate și identitate europeană. Pe parcursul formării, au învățat să prețuiască mai mult mediul înconjurător, au identificat alternative ecologice și au învățat cum pot să le folosească în viața de zi cu zi.

Următoarea reuniune de proiect va avea loc în Croația, în perioada 21 – 25 septembrie 2020.

Florica IOVAN