Salvați Copiii România cere de urgență corectarea dezastrului financiar din educație subliniind că, în prezent, România este pe primul loc în Europa la sărăcia în rândul copiilor, abandonul școlar și analfabetismul funcțional.

Procentul copiilor de 14 ani necuprinși în educație este, conform Salvați Copiii, de 11,35% (2,17% media UE), al celor de 15 ani de 16,81% (2,88% în UE), iar în cazul adolescenților de 16 ani proporția este de 19,26% (5% în UE). Doar 1,6% dintre copiii sub 2 ani au acces la educație timpurie (9,8% media UE), iar procentul ajunge la doar 21,1% în cazul celor care au împlinit 2 ani (35,2% media UE). România are nevoie de investiții considerabile și urgente în educație, procentul de 6% din Produsul Intern Brut fiind, în opinia Organizației Salvați Copiii, singura țintă rezonabilă pentru a respecta dreptul la educație echitabilă și de calitate copiilor noștri.

Alocările bugetare pentru educație au fost, în 2019, de 3,16% (versus, 4,7% media UE 27), fiind cele mai scăzute din întreaga Uniune. Țara noastră se confruntă cu o intensitate record a sărăciei educaționale în rândul copiilor, exprimată prin sărăcie (41,5%) și analfabetism funcțional (43%), și, cu toate acestea, nivelul alocărilor resurselor financiare rămâne extrem de modest. În schimb, țări în care aceste probleme nu au nicidecum aceeași intensitate prioritizează cu responsabilitate educația: Suedia – 7,06%, Belgia – 6,25%, Finlanda – 6,06%, Cipru – 5,24%, Polonia – 4,67%, Slovenia – 4,61% sau chiar Bulgaria – 4,20%. În acest context, Organizația Salvați Copiii adresează o scrisoare deschisă autorităților, prin care atrage atenția asupra faptului că orice inițiativă de blocare a investițiilor bugetare adecvate nevoilor elevilor și sistemului de învățământ, prin renunțarea alocării bugetare a 6% din Produsul Intern Brut, țintă stabilită din 2011 prin art. 8 al Legii educației naționale și niciodată respectată, va arunca o altă generație de copii în una dintre cele mai injuste forme ale inechității din societatea românească, cea din educație.

O astfel de decizie, justificată de Guvernul României prin necesitatea „de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent”, reprezintă nu doar o poziție inoportună, mare parte dintre copiii români fiind constrânși să plătească cu viitorul lor, dar și ignorarea unor dispoziții legale în vigoare și nesocotirea gravă a obligației Guvernului României de a pune în centrul activităților sale interesele copiilor.

Finanțarea deficitară a învățământului, multiplele reforme începute și abandonate pe traseu au făcut ca, în perioada 2010-2018, costurile ascunse ale educației să se dubleze: în medie, de la 1.490 lei per copil la 3.093 lei.  Iar în 2021, contribuția părinților a ajuns la 6.798 de lei, după însumarea răspunsurilor privind cheltuieli specifice (echipamente digitale pentru școala online, pentru meditații, rechizite, manuale, transport, materiale igienico-sanitare), ceea ce reprezintă valoarea costului standard per elev pentru 2022, stabilit la 6.386 de lei.

Luând în considerare diferențele de context social și economic și de alocare bugetară și faptul că părinții continuă să acopere costurile ascunse ale sistemului de învățământ, lucru inacceptabil în toate țările UE, media europeană a fondurilor alocate educației, de 4,7%, proclamată de Guvernul României drept ținta finală a investițiilor în educație, nu este deloc relevantă și suspendă dreptul la educație de calitate prin neajustarea bugetară la nevoile reale ale copiilor. 

Conform Monitorului Educației și Formării 2022, rata tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani care nu absolviseră ciclul de învățământ secundar superior și care nu urmau niciun program educațional sau de formare rămâne semnificativ mai mare, de 15,3% în România față de media UE de 9,7%. Sub acest aspect, cei mai afectați sunt tinerii romi, doar 22% dintre ei absolvind ciclul de învățământ secundar superior, față de 83,3% din totalul populației. De asemenea, rata de părăsire timpurie a sistemelor de educație și formare este de peste 5 ori mai mare în zonele rurale (23,2 %) față de cele urbane (4,5%).