Primăria Oradea, prin Direcția Tehnică, a demarat lucrările de renovare a terenurilor de sport situate pe malul Crișului, pe strada Sovata nr. 60. Muncitorii au început deja demontarea gardurilor care împrejmuiesc terenurile și vor continua cu lucrările la instalațiile electrice, urmând apoi amenajarea fundației.

„Conform temei de proiectare, vor fi amenajate două terenuri: un teren de sport multifuncțional, cu dimensiunile de 25 m x 15 m, împrejmuit și finisat cu tartan (culoare albastră); un teren de baschet, cu dimensiunile de 26 m x 15 m, de asemenea împrejmuit și finisat cu tartan (culoare galbenă). Pentru a extinde suprafața actuală, zona de fitness existentă va fi relocată în imediata apropiere a locului de joacă, unde se lucrează deja. Terenurile vor beneficia și de o zonă de siguranță, respectiv un trotuar perimetral. Acestea vor fi amenajate pe o suprafață de 765 mp. Pardoseala din tartan va fi aplicată pe o îmbrăcăminte asfaltică, preferată celei din beton datorită elasticității superioare. Execuția acestei îmbrăcăminți asfaltice se va realiza mecanizat, pentru a evita acumulările de apă pe suprafața de joc”, a anunţat municipalitatea orădeană.

Potrivit proiectului, sistemul de iluminat nocturn va fi alcătuit din 8 lămpi de iluminat. În ceea ce privește mobilierul urban, de-a lungul terenurilor vor fi montate 13 bănci cu spătar, din structură de oțel, fiecare având o lungime de 2 metri.

Suprafața totală destinată circulației pietonale și aleilor va fi de 300 mp, incluzând toate aleile și zonele de întâlnire, precum și cele două puncte de acces la terenurile de sport.

Suprafața plantată și gazonată va fi de 100 mp.

Executantul lucrărilor este Adru Solution din Târgu Mureș, iar proiectantul este Domino Art Oradea. Valoarea contractului este de 930.949,76 lei (fără TVA), iar durata de execuție este de 3 luni.