Gospodarii care administrează spaţiul verde al Oradiei sunt pe cale să demonstreze că nu ştiu să îngrijească arborii bătrâni. Fie că îi toaletează excesiv pe unii, după care aceştia inevitabil se usucă, fie pe alţii îi lasă în plata Domnului până de prăbuşesc uscaţi la pământ.

 

Pe malul Crişului Repede, în dreptul pasarelei pietonale, o creangă groasă şi putredă a unui plop uriaş s-a prăbuşit peste promenada nou-nouţă, rupând grilajul de protecţie. La câţiva metri de o băncuţă. În apropiere, alţi arborii complet uscaţi stau să se prăvălească. Dacă pe malul drept, neamenajat pentru promenadă, vegetaţia este bogată şi plină de vitalitate, pe malul stâng, digul de piatră acţionează asemeni unui baraj, iar sălciile de pe mal suferă. Atât salcia plângătoare cât şi plopul negru sunt arborii care cresc foarte repede, sunt iubitorii de apă, dar cu lemnul slab, predispus la crăpare şi putrezire. Dacă salcia plângătoare are o durată de viaţă între 40-60 de ani, plopul atinge maturitatea biologică în jurul vârstei de 50 de ani, dar poate trăi şi de trei ori mai mult dacă scapă nevătămat de furtuni – fiind un arbore cu rădăcină superficială şi moale. De asemenea, nu suferă prea mult dacă pierde crengi, regenerarea fiind rapidă. Salcia în schimb, are rădăcinile de trei ori mai mari decât coroana şi planta va extrage toată apa din solul unde este plantată. Şi în cazul acestui copac regenerarea este rapidă.

Alţi arborii aflaţi în plină maturitate biologică dar care suferă în Oradea sunt castanii. Aproape toţi castanii din Oradea sunt cu frunzele uscate, fiind atacaţi de un dăunător (larva minieră - cameraria ohridella). Din acest motiv trebuiau trataţi prin stropire cu substanţe fitosanitare, însă din cauza unei licitaţii blocate, acest lucru nu s-a mai întîmplat. Consecinţa se poate vedea pe toate străzile unde sunt castani, abia intraţi în toamnă, copacii încep să-şi piardă frunzele uscate. O parte dintre ei s-ar putea să nu-şi mai revină niciodată.