Suspendarea temporară a activităţii, alternativă la varianta drastică a desfiinţării firmei
Comercianţii care nu mai pot desfăşura activităţile urmărite la înfiinţarea societăţii, în special din lipsa fondurilor necesare, pot decide suspendarea activităţii pe o perioadă de până la 3 ani.
Documente necesare
Pentru ca o firmă să poată fi suspendată, este nevoie de acordul tuturor asociaţilor sau acţionarilor, iar societatea poate obţine regimul derogatoriu, doar în cazul în care nu are angajaţi. Dosarul care trebuie depus la Oficiul Registrul Comerţului (ORC) Bihor trebuie să includă: cererea de înregistrare (original); hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor/Acţionarilor/decizia asociatului unic privind suspendarea temporară a activităţii societaţii comerciale (original); certificatele constatatoare emise în baza declaraţiilor-tip pe propria răspundere pentru autorizarea activităţii; declaraţia-tip pe propria răspundere din care să rezulte că persoana juridică nu desfăşoară la sediul social sau la sediile secundare ori în afara acestora activităţile declarate o perioadă de maximum 3 ani; de asemenea, dacă este cazul, împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original); dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale: taxa judiciară de timbru, în original; timbre judiciare; taxe de registru; tariful de publicare în Monitorul Oficial, Partea a IV-a.
Obţinerea regimului derogatoriu
Regimul declarativ derogatoriu se obţine printr-o solicitare la Administraţia Financiară de care aparţine societatea, conform procedurii reglementate de Ordinul nr. 1221/2009. Cererea este soluţionată în termen de 30 zile de la data depunerii, iar unitatea fiscală va comunica plătitorului perioada şi condiţiile în care regimul de declarare derogatoriu a fost aprobat. Reamintim că, pentru a beneficia de acest regim, operatorul economic trebuie să îndeplinească, cumulativ, mai multe condiţii: să nu desfăşoare niciun fel de activitate;
să nu obţină venituri din exploatare, venituri financiare şi/sau venituri extraordinare şi/sau alte elemente similare veniturilor; să nu dispună de personal angajat şi să nu plăteasca venituri cu regim de reţinere la sursă a impozitului; să figureze, în evidenţa fiscală, cu toate obligaţiile declarative şi de plată îndeplinite; să nu aibă în curs de soluţionare un decont cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare sau o cerere de restituire a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor; să nu facă obiectul unei acţiuni de inspecţie fiscală, în curs de derulare; să nu fie înscrişi în lista contribuabililor declaraţi inactivi; inactivitatea temporară să fie înscrisă în Registrul Comerţului.

Comentarii
Nu există nici un comentariu.