Modelul de vânzare a produselor agricole direct din ferme către consumator va fi implementat într-un proiect de lege

Actul normativ anunţat de reprezentanţii Ministerului Economiei va permite și în România implementarea conceptului „from farm to fork” – de la furcă la furculiță, în prezent nepermis de cerinţele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Concret, Proiectul de OUG privind modificarea și completarea OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață va modifica prevederile legale care blochează afaceri inovative dând exemple din agricultură. Potrivit Notei de fundamentare a actului normativ pus în dezbatere publică, la nivelul Europei, în ultimii ani s-a dezvoltat un model inovativ - REKO, de desfacere și vânzare a produselor direct de la producătorul local la consumator prin intermediul unor platforme electronice online, rețele sociale, aplicații etc.  Este vorba despre extinderea în acest mod în Europa a modelului de afaceri „from-farm-to-fork” (de la fermă la furculiță), fără intermediari. Practic, fermierii se adună pe rețele de socializare, informează clienții legat de produsele aflate pe stoc, dând posibilitatea clienţilor să plaseze comenzi. Mai departe, pentru a evita costurile suplimentare de transport, se întâlnesc o dată pe săptămână timp de o oră să își livreze produsele comandate.”Modelul de desfacere presupune organizarea unor grupuri sau comunități de producători locali și consumatori pe o platformă online unde producătorii își listează oferta de vânzare în mod regulat/periodic, săptămânal sau la un alt interval propriu, iar consumatorii interesați plasează comenzi prin intermediul platformei sub forma unor mesaje/comentarii/etc care exprimă acordul de voință în sensul cumpărării. Astfel, acordul de voință al contractului de vânzare se încheie la distanță, online, urmând ca livrarea și plata să aibă loc ulterior, asemeni altor sisteme de comercializare cu livrare cunoscute deja economiei românești” - se mai precizează în Nota de fundamentare. Operaţiunile de predare-primire și/sau plată marfă, după caz, se vor face într-un loc prestabilit (însă acest lucru nu este obligatoriu), asigurat de organizatorul grupului REKO într-o zonă domeniu privat. Acest loc poate fi fie proprietate proprie, fie proprietatea unui terț având acordul acestuia. Fiecare producător răspunde în nume propriu de relația sa directă cu consumatorul și de activitatea sa de producție, comercializare și livrare, iar relațiile de comerț au loc între fiecare producător și fiecare consumator în parte, în mod direct, independent, fără intermediari, și în avans, prin intermediul mijloacelor electronice. Operaţiunile de acest fel prezintă avantaje multiple atât pentru producători, cât și pentru consumatori: pe de-o parte, consumatorii au oportunitatea să comande o varietate de produse locale și proaspete de la mai mulți producători diferiți cu livrarea în același loc și în același moment, prin mijloace electronice ușor accesibile și facile şi, pe de altă parte, producătorii au posibilitatea comercializării în avans a produselor printr-un sistem eficient şi simplu. De precizat, în încheiere, că modelul REKO respectă legislația Europeană şi nu impune avize speciale din partea instituțiilor statului.