Protocol de colaborare ANPC - CNA
Legea 363/2007 privind combaterea practicilor comerciale incorecte defineşte clar noţiuni ca produs, consumator, comerciant, practică a comerciantului, cod de conduită şi explică situaţiile în care metodele de atragere a clienţilor sunt considerate incorecte.
Legea face clasificarea practicilor comerciale în: practici comerciale înşelătoare (prin acţiune sau prin omisiune) şi practici comerciale agresive. Un punct important al acestei legi îl reprezintă publicitatea înşelătoare. Mass-media este prima alegere a operatorilor economici care doresc să îşi promoveze un produs şi să îşi crească vânzările. În scopul intervenţiei rapide în scopul eliminării efectelor negative ale publicităţii înşelătoare făcută prin intermediul audiovizualului, legea prevede obligaţia Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) de a furniza datele de identificare ale operatorilor economici implicaţi în spoturile publicitare vizate. Astfel, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a încheiat un protocol de colaborare cu CNA, care prevede, pe lângă obiectivele generale referitoare la schimbul rapid de informaţii, şi situaţia expresă în care CNA, la solicitarea ANPC, va analiza cazurile semnalate. Rezultatele analizării în şedinţă publică a acestor cazuri urmează să fie făcute publice, fiecare instituţie având obligaţia de a adopta măsuri în concordanţă cu competenţele ce îi revin prin lege. Totodată, Protocolul mai prevede angajamentul celor două instituţii de a îmbunătăţi sistemul de informare prin audiovizual, fiind posibilă în acest fel atenţionarea consumatorului cu privire la eventualele practici incorecte la care recurg unii comercianţi, încălcând atât legea, cât şi dreptul cumpărătorului de a alege un produs cunoscând datele reale despre acesta.
Prin semnarea acestui protocol, cele două instituţii vor contribui la asigurarea unui cadru care să permită protecţia intereselor economice ale consumatorilor, dar şi la crearea unei concurenţe loiale între operatorii economici.

Comentarii
Nu există nici un comentariu.