Interlocutor, dl ing. Sever Şerbănescu, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare (ITRSV) Oradea

Începând cu data de 1 octombrie a.c., intră în vigoare noile reglementări în domeniul forestier, reglementări cu impact deosebit asupra ocoalelor silvice şi a agenţilor economici care exploatează, prelucrează şi depozitează sau comercializează materiale lemnoase. Vom insista, în cele ce urmează, la cele mai importante aspecte ale noilor prevederi în acest domeniu.

- În primul rând, vă rugăm să menţionaţi ce act normativ intră în vigoare, de la 1 octombrie a.c., şi ce anume vizează, concret, aceste noi reglementări?
- În Monitorul Oficial al României nr. 643/9 septembrie 2008, a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 996 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase (lemnul rotund sau despicat de lucru, lemnul de foc, cheresteaua, lemnul ecarisat ori cioplit, lemnul brut, prelucrat sau semifabricat), la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase, cât şi la regimul instalaţiilor de prelucrat lemn rotund. De la data de 1 octombrie a.c., intră în vigoare H.G. 996, dată la care se abrogă H.G. 427/2004.
- În contextul noului coadru legislativ, ce responsabilitate revin ocoalelor silvice sau agenţilor economici care exploatează, prelucrează, depozitează sau comercializează materiale lemnoase?
- Un prim aspect asupra căruia doresc să insist este că, începând cu 1 octombrie a.c., avizele de însoţire a materialelor lemnoase aflate în uz nu mai sunt valabile. De asemenea, începând cu 1 octombrie a.c., se aplică sistemul SUMAL - sistem informaţional integrat de urmărire a circulaţiei materialelor lemnoase. Aplicaţiile SUMAL se personalizează pentru fiecare agent economic şi se distribuie, gratuit, la solicitarea operatorilor economici.
- Câte categorii de aplicaţie SUMAL există?
- Două: aplicaţia SUMAL Ocol - către ocoalele silvice, respectiv SUMAL Agent - tuturor agenţilor economici care exploatează, prelucrează, depozitează sau comercializează materiale lemnoase.
- Cum se va proceda, în contextul noilor reglementări, la procurarea noilor documente cu regim special însemnând avizele de însoţire, registrul de evidenţă a intrărilor-ieşirilor de materiale lemnoase?
- Pentru achiziţionarea de documente cu regim special de la unităţile zonale ale Imprimeriei Naţionale, ITRSV Oradea, prin Inspecţia Silvică Oradea, emite un acord de distribuire şi utilizare a formularelor cu regim special (O.M. 584/15.09.2008).
- Cei interesaţi să obţină acest acord în vederea achiziţionării documentelor cu regim special şi a implementării Sistemului SUMAL unde se adresează şi de ce documente au nevoie?
- Pentru emiterea acordului, în primă fază valabil până la 31 decembrie a.c., se vor adresa la ITRSV Oradea, respectiv Inspecţia Silvică Oradea, începând din 22 septembrie a.c. Vor prezenta următoarele acte: cerere scrisă în care se va specifica tipul de documente pe care le doreşte, copie legalizată după certificatul de înmatriculare, iar pentru ocoalele silvice private - copie legalizată după autorizaţia de funcţionare, statutul sau actul constitutiv în original şi în copie, atestatul de exploatare - original şi copie.
- Vă mulţumesc.