Faţete ale epidemiologiei veterinare actuale
Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor a organizat, ieri, o conferinţă de presă pe două teme majore: implementarea "Noului Pachet de Igienă în legislaţia naţională" (la care ne vom referi într-un articol distinct), respectiv-probleme de epidemiologie veterniară actuală: prevenirea gripei aviare (A 150) şi a pestei porcine clasice (A 130).
Nu - vaccinării profilactice, Da - vaccinării de necesitate
O măsură ce invită la reflecţie pe crescătorii de animale, în special de porcine, este aceea că, de la 1 decembrie a.c., nu se vor mai efectua vaccinări profilactice împotriva pestei porcine, ci vaccinări de necesitate. Vaccinările de necesitate, cu un anumit tip de vaccin, se direcţionează către gospodăriile populaţiei şi către fermele comerciale.
În acest sens, vaccinările porcilor din gospodăriile populaţiei se vor efectua la animalele cu vârsta de la 20 de zile în sus, iar pe animalul vaccinat se va aplica un tatuaj cu litera "V". Carnea acestor porci nu va putea intra în consum public, ci se va consuma în familie, în satul respectiv. Cât priveşte vaccinul aplicat porcilor din fermele comerciale (vaccin de tip unitar), animalele respective vor fi individualizate cu un tatuaj (litera "M"), iar carne lor se va putea valorifica numai pe piaţa naţională, nu şi la export. În cazul că fermele comerciale sunt profilate şi pe producţie de export, atunci fermierii respectivi pot opta între a se vaccina de necesitate sau nu animalele respective din fermă.
Prin introducerea sistemului vaccinării de necesitate , se suspendă acordarea de despăgubiri crescătorilor de porci cărora li se îmbolnăvesc animalele de pestă porcină.
TBC-ul, leucoza şi anemia infecţioasă
Pentru înlăturarea oricăror suspiciuni privind transparenţa informaţiilor furnizate de către conducerea DSVSA Bihor, atât dl. Viorel Lascu - directorul executiv al acestei instituţii, cât şi dl. Aurel Indrie - şef Serviciu Sănătate Animală din cadrul DSVSA Bihor, s-au referit la situaţia existentă, în judeţ, privind TBC-ul, leucoza (la bovine) şi anemia infecţioasă la cabaline.
De pildă, sunt înregistrate 8 cazuri de TBC la avaci, alte 6 exemplare fiind sacrificate. Există 15 cazuri de leucoză (la Avram Iancu, Ciumeghiu, Olcea şi Chişlaz) aflate în evidenţa DSVSA Bihor, în vederea sacrificării. Despre anemia infecţioasă la cabaline, sunt înregistraţi 1000 de cai bolnavi, alţi 469 fiind sacrificaţi, dintre care pentru 259 cabaline sacrificate s-au dat despăgubiri, iar la diferenţa (210 exemplare) sunt depuse dosarele în vederea despăgubirii proprietarilor. Important este să funcţioneze sistemul legal privind despăgubirile, aspect care nu ţine de responsabilitatea şi puterea de decizie ale DSVSA Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.