Eticheta ecologică europeană reprezintă un simbol grafic însoţit de un scurt text descriptiv, aplicat pe produs, ambalaj, într-o broşură (sau în alt document informativ) care însoţeşte produsul şi care oferă informaţii despre cel puţin unul, şi cel mult trei tipuri de impact, asupra mediului.
Schemă unică de certificare
Eticheta ecologica europeana (Floarea Europeană), creată de Comisia Europeană în 1992, ce are ca simbol o floare cu petale sub formă de steluţe, este o schemă unică de certificare pentru a ajuta consumatorii să distingă produsele/serviciile verzi, care nu afectează mediul. Eticheta ecologică europeană vizează 24 grupe de produse din diferite sectoare de activitate şi 2 activităţi din domeniul serviciilor. Iată câteva dintre ele: produse de curăţare; produse de hârtie; produse pentru casă; produse pentru grădină; produse electrice şi electrocasnice; articole textile; servicii de cazare turistică, de camping; pompe de căldură; lubrifianţi. Atenţie: eticheta ecologica europeană nu se acordă alimentelor, băuturilor şi produselor medicale! Eticheta ecologică europeană reprezintă "paşaportul" care autorizează libera circulaţie a produselor pe teritoriul european. Operatorii economici - producători, importatori, prestatori de servicii sau comercianţi - care doresc să obţină eticheta ecologică europeană trebuie să înainteze solicitările Ministerului Mediului şi să depună un dosar care să demonstreze că produsul corespunde exigenţelor ecologice, stabilite de Comisia Europeană. Testarea şi verificarea produselor în procesul de evaluare a performanţelor acestora se realizează de către institute acreditate specializate.
Tarife pentru obţinerea etichetei
Ministerul Mediului primeşte solicitarea şi, dacă criteriile ecologice şi de performanţă sunt respectate, informează Comisia Europeană de decizia sa de acordare a etichetei ecologice europene. După acordarea drepturilor de utilizare a etichetei ecologice europene, autoritatea competentă va încheia cu operatorul economic un contract, prin care se stabilesc condiţiile de utilizare a acesteia. Totodată, operatorul economic care a obţinut eticheta ecologica europeană va plăti autorităţii competente un tarif anual de utilizare a acesteia. Tariful pentru procesarea solicitării este echivalentul în lei a 300 de euro - reducere 25% pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (IMM), iar tariful anual pentru utilizarea etichetei ecologice europene este de 0,15% din volumul anual al vânzărilor produsului, fiind acordată o reducere de 25% pentru IMM, respectiv 15% pentru operatorii economici înregistraţi conform Ordinului Nr. 50/2004. Alte reduceri: maxim 25% - primilor 3 operatori economici din fiecare stat membru care obţin eticheta ecologică pentru o grupă dată de produse/servicii; până la 30 % - în cazul în care produsului respectiv i s-a acordat, de asemenea, o altă etichetă ecologică, în conformitate cu cerinţele standardului SR EN ISO 14 024.
Precizăm că, potrivit Ministerului Mediului, IMM-urile pot obţine finanţări publice de până la 65% pentru o perioadă de trei ani, pentru obţinerea etichetei ecologice prin "Programul de creştere a competitivităţii produselor industriale", derulat de Ministerul Economiei şi Finanţelor.