Eradicarea anemiei infecţioase la cabaline
În conformitate cu Programul naţional de eradicare şi combatere a anemiei infecţioase ecvine, a început în judeţul Bihor o campanie specială pentru eliminarea cailor bolnavi de anemie infecţioasă. Acţiunea se înscrie la nivel naţional şi este impusă de Uniunea Europeană pentru ca România să primească din nou dreptul de a efectua comerţ şi transport de cabaline cu alte state membre ale UE.
Pentru aplicarea acestei campanii, şi în judeţul nostru, în baza Ordinului Prefectului au fost activate mai multe comisii formate din experţi şi specialişti din cadrul Prefecturii Bihor, DSVSA Bihor şi ai administraţiilor publice locale. Comisiile respective vor stabili, printre altele, valoarea animalului bolnav ce trebuie eliminat din efectiv, pe baza instrucţiunilor tehnice şi a evoluţiei preţurilor de piaţă. De remarcat, conform precizărilor domnului dr. Mircea Gelu-Budău, director coordonator al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor, că judeţului nostru i s-au alocat fonduri pentru despăgubirea, în prima etapă, a aproximativ 350 de cabaline bolnave de anemie infecţioasă.
Din datele prezentate de dl Mircea Gelu-Budău, există în evidenţă 850 de cabaline bolnave de anemie infecţioasă. "Aceste animale urmează să fie eliminate cât mai curând, iar pe această cale apelăm la deţinătorii animalelor respective să asigure tot sprijinul şi colaborarea cu comisiile de evaluare şi de stabilire a măsurilor ce se impun", a menţionat directorul coordonator al DSVSA Bihor. De precizat, totodată, că refuzul colaborării sau obstrucţionarea activităţii acestor comisii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de până la 3.600 lei pentru persoanele fizice şi de până la 24.000 lei pentru persoanele juridice, precum şi cu instituirea măsurilor de carantină severă pentru gospodăria în care se depistează un animal bolnav.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.