Direcția Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bihor, ca autoritate competentă în domeniul siguranței alimentelor și sănătății animale, DSVSA Bihor a desfășurat în această perioadă 325 de  acțiuni de verificare a modului de respectare a legislației în vigoare în domeniul siguranței alimentelor și în domeniul sănătății animale.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei bihorene, principalele deficiențe constatate au constat în: comercializarea de produse alimentare cu termen de valabilitate depășit, sau în spații și unități neautorizate; manipularea, depozitarea și etichetarea produselor alimentare cu încălcarea prevederilor legale; înstrăinarea de animale neidentificate și/sau fără documente legale, transportul acestora în mijloace auto neautorizate și/sau fără respectarea normelor de bunăstare animală; nerespectarea măsurilor stabilite de autoritatea veterinara în cazul eliminării animalelor care pot constitui vectori de boli infectocontagioase.

În consecinţă, au fost aplicate, de către inspectorii de specialitate din cadrul DSVSA Bihor, un număr total de 65 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 68.860 lei, și au fost retrase din consum 43.160 bucăți ouă și, respectiv, 1.224 kg alimente. De asemenea, la un număr de 43 unități au fost emise ordonanțe de interzicere a activității, din care 30 unități din domeniul industriei alimentare și 13 obiective din domeniul sănătății animale. Un caz mai deosebit îl constituie depistarea în ouă cu origine Polonia, expuse la comercializare în mai multe rețele de magazine a unei tulpini de Salmonella spp., microorganism implicat în epidemiologia unor toxinfecții alimentare. Datorită intervenției rapide a specialiștilor din cadrul DSVSA Bihor întreaga cantitate de 43.160 bucăți ouă suspecte a fost retrasă de la consum și dirijată la neutralizare.

Suplimentar activităților de control curente DSVSA Bihor, în baza Acordului de Delegare privind verificarea respectării de către agricultori a cerinţelor legale în materie de gestionare (SMR 4-9 şi SMR 11-13) şi a bunelor condiţii agricole şi de mediu (GAEC), nr. 15367/01.10.2015, încheiat cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), controlul pentru SMR 11-13 A/109/24.09.2015, respectiv a Ordinului MADR/MMAP/ANSVSA nr. 352/636/54/2015 pentru aprobarea normelor privind ecocondiţionalitatea, a verificat în luna octombrie un număr de 571 exploatații de animale.

“Pe această cale, dorim să înștiințăm proprietarii de câini și pisici din județul Bihor că, începând cu data de 1 octombrie a.c., a început campania de vaccinare antirabică pentru toate animalele domestice. În scopul derulării cât mai eficiente a activităţii, rugăm toți proprietarii de carnasiere și feline domestice să colaboreze cu medicii de liberă practică și să raspundă solicitării acestora de a prezenta animalele spre imunizare. Refuzul prezentării animalelor la imunizare se sancționează în conformitate cu HG 984/2005, art. 5, lit. j, pct. 3 cu amendă de la 400 lei la 800 lei, în cazul faptelor săvârşite de persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 400 lei la 1.000 lei, în cazul faptelor săvârşite de persoanele juridice. Totodată, în paralel, se desfășoară și acțiunea de vaccinare aeriană a vulpilor din mediul silvatic, motiv pentru care persoanele care găsesc accidental în pădure astfel de momeli sunt rugate să nu le atingă” - precizează dr. Ovidiul Remus Moţoc, director executiv al DSVSA Bihor.