Schimbarea cotei de TVA de la 1 iulie va da mari bătăi de cap comercianţilor. Acest lucru pentru că, practic vorbind, setarea caselor de marcat pe noul TVA nu se va putea face peste noapte. În Bihor există doar ... firme care asigura service-ul acestora.

Utilizarea caselor de marcat

Potrivit OUG nr. 28/1999, cu modificările ulterioare, toţi operatorii economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul sau prestări de servicii direct către populaţie sunt obligaţi să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale livrate prin distribuitori autorizaţi de Comisia de avizare a distribuitorilor şi a aparatelor de marcat electronice fiscale. În situaţia defectării aparatelor de marcat electronice fiscale utilizatorii sunt obligaţi să anunţe distribuitorul autorizat care a livrat aparatul sau, după caz, unitatea de service acreditata a acestui distribuitor autorizat. Legea stabileşte că Raportul fiscal de închidere zilnică este documentul de finalizare a gestiunii pe termen scurt, respectiv zi de lucru şi trebuie să cuprindă, printre altele, valoarea totală zilnică a operaţiunilor şi TVA defalcată pe cote ale acesteia, cu indicarea nivelului de cotă etc.

Modificări de softuri (dar nu numai)

Majorarea TVA cu 5 procente implică, automat, modificări ale softurilor caselor de marcat, softurilor de facturare, dar şi preţurilor din rafturile magazinelor. Acest lucru pentru că puţini comercianţi îşi vor permite să menţină preţurile, în condiţiile în care, în ultimele luni, se confruntă cu o dramatică scădere a vânzărilor. Ne mai despart de luna iulie doar două zile! În situaţia în care majorarea TVA va fi adoptată şi publicată în Monitorul Oficial ,pentru a intra în vigoare de la 1 iulie, nu ar fi de mirare să constatăm că bună parte dintre magazine sunt închise, fie pentru că au casele de marcat în service pentru modificări de softuri, fie pentru că îşi fac inventarul, ajustându-şi preţurile. Posibil, în sens crescător.

Lista unităţilor acreditate de MFP

Reamintim că modificarea softurilor caselor de marcat se face doar de unităţi acreditate de Ministerul de Finanţe. Iată-le: Nextira SRL, Oradea, str. Dimitrie Cantemir, nr. 41, bl. C41, parter; Sintezis Birotica SRL, Oradea, str. Ignatie Darabant nr.1; Minim Service SRL., Oradea, str. Leaganului, nr.6; IIRUC S.A., Sucursala Oradea, str. B-dul Dacia nr. 6; Misabi Electronic SRL, punct de lucru - Oradea, str. C. Coposu nr. 9; DEC SRL, Oradea, str. Roşiorilor nr. 1; Keysis SRL; Comel SRL Beiuş, str. Nouă nr. 1; Felidoria SRL, punct lucru Oradea, str. Clujului, nr. 64; Argeşana SRL Oradea, str. Seleuşului, nr. 9, bl. PB nr.13; Asinti SRL Oradea, str. George Călinescu, bl. AN46, punct de lucru Oradea, str. Stefan cel Mare.

Aşadar zece firme. "Noi suntem pregătiţi să asigurăm firmelor modificarea softurilor, dacă va fi necesar - vom lucra toată noaptea de miercuri spre joi, astfel încât, la 1 iulie, firmele să-şi poată desfăşura activitatea fără probleme. Pot să vă spun că modificarea softului unei case de marcat costă 60 lei + TVA, durează circa 2 ore, dar timpul depinde, desigur, de parametri aparatului." - ne-a declarat dl. Andrei Starinschi, director tehnic al Sintezis Birotica, una dintre cele zece firme avizate de Ministerul Finanţelor.

***

Reamintim că taxa pe valoarea adăugată a fost introdusă în România la 1 iulie 1993, fiind în cotă de 18 %, cotă modificată ulterior la 22 %, după care a urmat o reducere la 19 %. Acum, Guvernul a aprobat majorarea TVA cu 5%, de la 19% la 24%, în scopul încadrării în ţinta de deficit bugetar de 6,8% din PIB.